Loading

ANews Buletinul informativ lunar al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Serie nouă (III). Nr. 145, februarie 2020

În cuprins: Știri. Evenimente. Perspective de învățare: „Avem nevoie de un program Erasmus+ mai amplu, mai puternic!“ – interviu cu Mariya Gabriel, Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret —— Pactul Ecologic European —— InfoBREXIT —— #DiscoverEU – Ediția a V-a —— Codul PIC devine ID organizațional (OID) —— Ai încercat EVE – Erasmus+ Virtual Exchange? —— Împrumuturi Erasmus+ pentru masterat, garantate de Uniunea Europeană ——////—— Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021: Două noi apeluri deschise pentru proiecte în domeniul învățământului profesional și tehnic și pentru componenta Roma ——////—— Învățământ universitar în Erasmus+: Lansarea apelului pentru acreditarea Cartei Universitare Erasmus (ECHE) 2021-2027 —— Incluziunea studenților din medii defavorizate în proiectele de mobilitate cu țările partenere —— Erasmus: Extinderea zonei de confort într-un mediu internațional ——////—— Învățământ profesional și tehnic în Erasmus+: Cum să fii un instructor sportiv de succes? —— ////—— Educație școlară în Erasmus+: Smart School – A Step Closer with ICT ——////—— Tineret în Erasmus+: Gamification Exchanges - un proiect al Asociației „Ingens Risus“ —— ////—— Corpul European de Solidaritate: Scrierea unui proiect pentru Corpul European de Solidaritate - recomadări ale evaluatorilor ——////—— Eurodesk România te informează —////—Multilingv. Multicultural: Concursul Juvenes Translatores și-a anunțat câștigătorii —— Cea de-a 18-a Olimpiadă Internațională de Lingvistică ——////Publicațiile Eurydice ——////—— Recomandarea lunii februarie ——////—— Utile

Știri. Evenimente. Perspective de învățare

Avem nevoie de un program Erasmus+ mai amplu, mai puternic!

Într-un interviu acordat TheMayor.eu — Portalul european pentru orașe și cetățeni, Comisarul european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret, Mariya Gabriel, vorbește și despre viitorul Program Erasmus+:

Erasmus este o poveste europeană de succes care și-a dovedit valoarea adăugată pentru o perioadă care depășește trei decenii. Programul este un mod eficient de a aborda multe dintre provocările sociale cu care se confruntă Europa. În viitor, avem nevoie de un program Erasmus+ mai amplu, mai puternic. În prezent, suntem în curs de negociere cu Parlamentul European și cu statele membre. Mă aștept ca bugetul pentru perioada 2021-2027 să se dubleze sau, de ce nu?, să se tripleze.
Sursa foto: http://bit.ly/2SEQROV

Dna Gabriel, în primul rând, felicitări pentru noua dumneavoastră numire și mult succes în continuare, la noul loc de muncă. Portofoliul dumneavoastră de comisar pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret a suferit mai multe modificări și a crescut semnificativ de la data propusă inițial. Care sunt așteptările dumneavoastră cu privire la noua funcție și cum intenționați să combinați atât de multe sectoare diferite?

Asumarea acestei linii importante constituie un privilegiu și reprezintă o mare onoare pentru mine. Sunt oferite oportunități enorme IMM-urilor și întreprinderilor nou-înființate de a dezvolta și de a crea inovații. Ceea ce reprezintă, de asemenea, și o oportunitate pentru tinerii noștri de a dobândi competențele necesare pentru o piață a muncii din ce în ce mai digitală.

Educația, cercetarea și inovarea sunt legate în mod indisolubil. Astfel că, de multe ori, vorbim despre „triunghiul“ cunoașterii, dar obiectivul nostru este acela de a-l transforma într-un „pătrat“ prin alăturarea beneficiilor aduse societății. Realizarea acestui obiectiv necesită un acord politic ambițios cu privire la următorul cadru financiar multianual, în special în ceea ce privește programele care reflectă prioritățile noastre pentru viitor: Horizon Europe, Erasmus+, Europa creativă, Corpul European de Solidaritate. Următoarele luni vor fi cruciale.

În următorii cinci ani, trebuie abordate mai multe provocări majore. Trebuie să consolidăm sprijinul acordat femeilor, în special în domeniul științei. Trebuie să depășim împărțirea între est și vest, în ceea ce privește excelența. Trebuie să valorificăm întregul potențial al educației, al cercetării și al culturii pentru a promova cooperarea internațională, în special cu vecinii noștri din Balcanii de Vest. Trebuie să ne conservăm patrimoniul cultural ca pilon într-o lume din ce în ce mai imprevizibilă. Sportul este, de asemenea, foarte important ca mijloc de promovare a incluziunii.

În calitate de comisar pentru educație și tineret, unul dintre cele mai importante programe din jurisdicția dumneavoastră este Erasmus+. Care sunt planurile dumneavoastră de dezvoltare în următorii 5 ani?

Erasmus este o poveste europeană de succes care și-a dovedit valoarea adăugată pentru o perioadă care depășește trei decenii. Programul este un mod eficient de a aborda multe dintre provocările sociale cu care se confruntă Europa. În viitor, avem nevoie de un program Erasmus+ mai amplu, mai puternic. În prezent, suntem în curs de negociere cu Parlamentul European și cu statele membre. Mă aștept ca bugetul pentru perioada 2021-2027 să se dubleze sau, de ce nu?, să se tripleze.

Avem nevoie de mai multe fonduri pentru a permite unei game mai largi de persoane și organizații să participe la program. Mai multe persoane cu oportunități reduse, inclusiv persoanele defavorizate sau cu dizabilități, ar trebui să poată beneficia de perspectivele oferite. Dorim ca finanțarea să fie accesibilă și organizațiilor locale mai mici, cum ar fi grupurile de tineri și cluburile sportive.

De asemenea, un program Erasmus+ mai puternic se află la baza eforturilor noastre de a transforma Spațiul European al Educației în realitate, până în 2025. Dorim să eliminăm toate obstacolele din calea educației de înaltă calitate și să facilităm circulația studenților între sistemele de învățământ din UE.

Care sunt obiectivele dumneavoastră pentru viitoarea Conferință privind viitorul Europei? În calitate de comisar responsabil pentru tineretul european, intenționați să implicați tinerii în discuții?

Bineînțeles. Conferința privind viitorul Europei joacă un rol important în prioritatea noastră de a da un nou impuls democrației europene. Cetățenii, în special tinerii, sunt conștienți de provocările cu care ne confruntăm și doresc să participe din ce în ce mai activ. În acest sens, am lansat Conferința privind viitorul Europei ca forum pentru cetățeni, factori de decizie politică și alte părți interesate pentru a organiza o dezbatere deschisă, incluzivă și transparentă cu privire la viitorul nostru.

Prin intermediul programelor Erasmus+, al Corpului European de Solidaritate și al inițiativei DiscoverEU, putem mobiliza tinerii. Este foarte important să putem ajunge și la persoanele defavorizate sau la cei care locuiesc în zone îndepărtate. Sunt convinsă că tinerii europeni se vor implica. Este vorba despre viitorul lor.

În ceea ce privește cercetarea și inovarea, dorim să discutăm despre modul în care putem face față cel mai bine preocupărilor fundamentale ale cetățenilor. Acesta este motivul pentru care am adăugat un element nou la viitorul program Orizont Europa, și anume misiunile. Prin intermediul lor, dorim să răspundem provocărilor legate de schimbările climatice, să fim mai eficienți în combaterea cancerului, să avem grijă de sol și de hrană, precum și de starea oceanelor. Ideea mea este de a purta discuții în statele membre și de a asculta opiniile cetățenilor. Aș dori, de asemenea, ca cetățenii bulgari să fie activi, să facă schimb de opinii și să contribuie la dezbaterea paneuropeană. Viitorul Europei este, de fapt, viitorul tuturor.

#ErasmusDays2020

Ediția din 2019 a Zilelor Erasmus – #ErasmusDays – desfășurată între 10 – 12 octombrie, s-a bucurat de susținere din partea unui număr de 53 de țări, în care s-au organizat peste 4000 de evenimente. Varietatea tipurilor de activități și acțiuni organizate cu această ocazie precum și entuziasmul participanților pot fi urmărite cu ușurință în clipul de mai jos:

Ediția din anul curent se va desfășura pe 15, 16 și 17 octombrie. Puteți descărca deja sigla evenimentului, în două alternative cromatice, pentru a începe promovarea acestuia pe site-ul organizației sau al instituției pe care o reprezentați, precum și pe canalele de comunicare socială pe care le utilizați în relațiile cu partenerii și cu colaboratorii.

După cum subliniază Agenția Națională din Franța, inițiatoarea #ErasmusDays, cele două teme principale ale ediției din 2020 sunt direct legate de lansarea noului program Erasmus+ și se referă la aspecte legate de incluziune – prin Erasmus Alumni și la aspecte legate de ecologie și sustenabilitate – prin Green Erasmus. Beneficiarii de până acum ai Programului Erasmus+ au deplina libertate să își organizeze evenimentele cele mai potrivite, în funcție de propria lor strategie de promovare, informare și comunicare.

În 2020, Zilele Erasmus vor constitui o foarte bună ocazie de a sărbători și cei 5 ani ai rețelei europene pentru educația adulților – EPALE. Aniversarea va fi marcată și organizarea unei noi ediții a expoziției de fotografie prin care sunt promovate proiecte de success din domeniul educației adulților și rezultate ale acestora.

Vom reveni cu informații cu privire la înregistrarea evenimentelor #ErasmusDays locale, regionale și naționale în baza de date în care se vor centraliza toate acțiunile, la nivel european.

Pactul Ecologic European

Transformarea Europei în primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050 este cea mai mare provocare și oportunitate a epocii noastre. Pentru a reuși să facem acest lucru, Comisia Europeană a prezentat Pactul ecologic european, cel mai ambițios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetățenilor și întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziția către o economie verde și durabilă. Măsurile sunt însoțite de o foaie de parcurs inițială a principalelor politici și variază de la reducerea ambițioasă a emisiilor și investițiile în cercetarea și inovarea de vârf până la conservarea mediului natural al Europei.

Susținut de investiții în tehnologii ecologice, soluții durabile și noi întreprinderi, Pactul ecologic poate fi o nouă strategie de creștere a economică a UE. Succesul său depinde în mare măsură de implicarea și angajamentul publicului și al tuturor părților implicate.

Mai presus de toate, Pactul ecologic european stabilește o cale de tranziție justă și echitabilă din punct de vedere social. El este conceput în așa fel încât marea transformare care ne așteaptă să nu lase în urmă pe nimeni – niciun om, nicio regiune.

InfoBREXIT

Perioada de tranziție

Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a convenit asupra unui acord și a părăsit Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020.

În temeiul Acordului de retragere negociat cu Uniunea Europeană, Regatul Unit va continua să participe la programele actuale (2014-2020) Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate.

Aceasta înseamnă că proiectele propuse și acceptate prin programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate vor continua să primească finanțare din partea UE, pentru întreaga lor durată de implementare, inclusiv cele în cazul cărora finanțarea depășește anul 2020 și perioada de tranziție.

Toate proiectele existente - coordonate de instituții din UK sau având parteneri din acest spațiu, și care au încheiat un contract pentru a furniza activități finanțate, vor continua să facă acest lucru. Organizațiile care intenționează să depună cereri de finanțare centralizate (gestionate de Comisia Europeană) și centralizate (gestionate de Agenția Națională) ar trebui să continue să candideze conform planificărilor, în limita termenelor de finanțare publicate.

Participanții care studiază, se formează, participă la activități de voluntariat sau petrec o perioadă de mobilitate în străinătate printr-un grant Erasmus+ sau al Corpului European de Solidaritate vor fi în măsură să participe la activitățile în care s-au implicat pe toată durata sa. Aceasta acoperă atât participanții din Regatul Unit care se mută în străinătate, cât și participanții internaționali veniți în Regatul Unit.

Vă puteți adresa direct:

  • erasmus@britishcouncil.org – pentru întrebări referitoare la învățământul superior
  • erasmusplus.enquiries@britishcouncil.org – pentru întrebări referitoare la școlile din cadrul Acțiunilor-cheie 1 și 2 sau al proiectelor pentru tineret din cadrul Acțiunilor-cheie 2 și 3
  • erasmusplus@ecorys.com – pentru întrebări referitoare la învățământul profesional și tehnic (VET) și la educația adulților, în cadrul Acțiunilor-cheie 1 și 2, sau la proiectele pentru tineret din cadrul Acțiunii-cheie 1
  • eusolidaritycorps@ecorys.com – pentru întrebări despre Corpul European de Solidaritate

#DiscoverEU – Ediția a V-a

30.000 de tineri vor avea posibilitatea de a călători în Europa în cea de-a cincea rundă a inițiativei Uniunii Europene - DiscoverEU

Inițiativa DiscoverEU, care se află deja la a cincea ediție, oferă tinerilor de 18 ani oportunitatea de a călători în Europa, de a descoperi bogățiile culturale pe care le oferă continental nostru, de a cunoaște alți oameni, dar și pentru a se descoperi pe ei înșiși. De la prima rundă a inițiativei DiscoverEU, din iunie 2018, 70000 de tineri au avut posibilitatea să călătorească în Europa.

Sunt eligibili să participe tinerii care au 18 ani la 12 martie 2020 (născuți între 1 iulie 2001, inclusiv, și 30 iunie 2002, inclusiv). Solicitanții care nu au fost selectați la runda precedentă pot să candideze din nou dacă îndeplinesc criteriile de eligibilitate (încă au 18 ani).

Înscrierile pentru a cincea runda vor începe joi, 12 martie 2020, ora 12:00 CET și se vor încheia joi, 26 martie 2020, ora 12:00 CET. La această rundă vor fi oferite 30000 de premise de călătorie.

Participanții se pot înscrie individual sau ca membri ai unui grup de maximum 5 persoane. Orice candidat este un potențial lider de grup și poate invita până la 4 persoane să se alăture grupului.

În principiu, fiecare participant are dreptul la un permis de călătorie cu o valoare maximă de 258 de euro și poate călători doar la clasa a 2-a.

Tinerii pot să organizeze întâlniri cu alți participanți ai inițiativei DiscoverEU și își pot face planuri comune de călătorie prin intermediul grupului DiscoverEU de pe Facebook, în care vă recomandăm să vă înscrieți pentru a beneficia și de experiența și propunerile celorlați tineri călători.

Codul PIC devine ID organizațional (OID)

ID-ul Organizațional (Organisation ID - OID) reprezintă un cod unic de înregistrare de care aveţi nevoie în toate etapele unui proiect Erasmus+ (de la selecţie până la raportare). Acest număr este necesar pentru interacţiunea cu bazele de date online folosite la nivel european pentru gestiunea programului de către Agenţiile Naţionale. În acest fel se evită solicitarea de informaţii în mod redundant şi datele pot fi actualizate automat.

Cum se obţine?

Prin intermediul unei baze de date online numită Sistemul de Înregistrare a Organizațiilor (Organisation Registration System - ORS). Odată înregistraţi nu mai este nevoie de completarea acestor date în formularul de candidatură şi codul poate fi folosit pentru orice proiect Erasmus+ sau ESC depus în sistem descentralizat – la o Agenție Națională – în care organizaţia va fi implicată indiferent dacă este coordonator sau partener. Aceeaşi baza de date se va folosi şi pentru actualizarea datelor (dacă este necesar).

Ai încercat EVE – Erasmus+ Virtual Exchange?

Fie că ești interesat de un curs de formare, fie că vrei să fii parte a unor schimburi virtuale de tipul dialogului și dezbaterilor facilitate, Erasmus+ Virtual Exchange oferă contextul ideal pentru experiențe de învățare interculturale și vine în sprijinul celor care nu pot lua parte la activități de mobilitate de învățare.

Propunând un spațiu de învățare sigur și confortabil, care depășește barierele geografice, și fiind facilitate de experți și formatori experimentați, schimburile virtuale aduc o recunoaștere ce poate fi adăugată experiențelor educaționale anterioare, te ajută să cunoști alți tineri și să îți faci vocea auzită în comunitățile tematice care corespund intereselor tale profesionale!

Împrumuturi Erasmus+ pentru masterat, garantate de Uniunea Europeană

Dorești să urmezi un program de masterat în străinătate, dar te întrebi cum îți vei finanța taxele de studiu și cheltuielile zilnice? Programul Erasmus+ Master Loan a fost conceput pentru a te ajuta. Erasmus+ Master Loans sunt credite garantate de UE cu condiții de rambursare favorabile. Sunt concepute pentru a-i ajuta pe potențialii studenți să își finanțeze cursurile de masterat într-o țară participantă la programul Erasmus+.

  • Nu sunt necesare garanții.
  • Ratele dobânzii sunt mai mici decât cele de pe piață.
  • Nu se solicită rambursarea pentru o perioadă de până la doi ani de la terminarea studiilor.

În urmă cu doar câteva luni, instituția financiară nebancară FINS a semnat cu Fondul European de Investiții primul acord de garantare Erasmus+ din România. Acesta va permite FINS să ofere un nou produs de creditare pentru aproximativ 450 de studenți care doresc să își continue studiile de master în străinătate și pot beneficia de credite în condiții favorabile pentru a studia într-o altă țară participantă la programul Erasmus+.

Un program de masterat în străinătate poate fi un pas important pentru cariera ta. Pe site-ul Comisiei Europene găsești informații despre cum poți să îl finanțezi cu ajutorul împrumutului Erasmus+ pentru masterat!

Studenții trebuie să depună la FINS cererea de finanțare.

Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021

Două noi apeluri deschise pentru proiecte în domeniul învățământului profesional și tehnic și pentru componenta Roma

Învățământ universitar în Erasmus+

Lansarea apelului pentru acreditarea Cartei Universitare Erasmus (ECHE) 2021-2027

În data de 18 februarie 2020, Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) a deschis apelul pentru acreditarea Cartei Universitare Erasmus (ECHE) 2021-2027. Acest apel se adresează instituțiilor de învățământ superior din țările participante la programul Erasmus+ care doresc să participe la proiectele din cadrul viitorului program Erasmus în perioada 2021-2027.

Carta Universitară Erasmus oferă cadrul general de calitate pentru activitățile de cooperare europene și internaționale pe care ar putea să le desfășoare o instituție de învățământ superior în cadrul programului. Atribuirea ECHE este o condiție prealabilă necesară pentru toate instituțiile de învățământ superior stabilite într-o țară participantă la program care doresc să participe la acțiuni de mobilitate a persoanelor în scop educațional sau de cooperare pentru inovare și bune practici în cadrul programului. Prin semnarea Cartei Universitare Erasmus, instituțiile de învățământ superior se angajează să ofere tot sprijinul necesar participanților la acțiuni de mobilitate. Dacă este atribuită, ECHE este valabilă pentru întreaga durată a programului.

Apelul și formularele de candidatură pot fi accesate prin intermediul portalului Funding & tender opportunities al EACEA. Termenul pentru transmiterea formularelor electronice este 21 aprilie 2020 (ora 17:00 CET).

Agenția Națională organizează în data de 27 februarie 2020 o reuniune de informare și pregătire adresată rețelei de Birouri Erasmus+ ale universităților din România, în cadrul căreia experții pentru proiecte din domeniul universitar vor oferi îndrumări legate de pregătirea și depunerea formularelor online de candidatură.

Incluziunea studenților din medii defavorizate în proiectele de mobilitate cu țările partenere

Vă invităm să consultați rezultatele unui studiu realizat pe tema incluziunii studenților din medii defavorizate în proiectele de mobilitate cu țările partenere (KA107):

Țările partenere implicate în acest studiu provin din regiunile aflate în vecinătatea UE, respectiv țările în care funcționează Oficii Naționale Erasmus+ (NEO). Studiul abordează subiecte precum definirea statutului de mediu dezavantajat în diferite țări, procedurile de selecție a participanților la mobilități, probleme întâlnite de participanți în desfășurarea mobilităților, precum și sprijinul financiar. Pe lângă concluzii și observații, se regăsesc și o serie de recomandări de care se va ține cont pe viitor. Totodată, în Anexa IV a studiului veți găsi un interviu realizat cu studenta Esma Gumberidze din Georgia care a depășit obstacole ridicate de dizabilitatea sa și a participat la două mobilități de studiu, dintre care una găzduită în România.

Studiul solicitat de Direcția Generală pentru Educație și Cultură (DG EAC) și Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură (EACEA) a fost realizat în cadrul inițiativei “Support and Promotion of Higher Education Reform Experts (SPHERE)”.

Erasmus: Extinderea zonei de confort într-un mediu internațional

Încă din primul an de studenție, mă încântase ideea de a aplica pentru o bursă Erasmus+ și de a mă supune unor veritabile provocări academice și sociale, de a trăi într-un mediu internațional. Așadar, când s-a ivit oportunitatea, am profitat de ea, iar destinația mea pentru semestrul al doilea din anul doi de studiu a fost Facultatea de Drept, Universitatea Radboud din Nijmegen, un orășel mic, plin de energie din estul Olandei.

Promovându-mi în grabă sesiunea de examene din România, am ajuns la 1 februarie 2019 în Olanda, întâia oară în viața mea. Copleșită de tot ce era nou în jurul meu, de dorul neașteptat de casă, am început să-mi cuceresc temerile rând pe rând. M-am acomodat pentru prima dată la viața de cămin, mi-am cunoscut colegii pentru următoarele cinci luni, am descoperit campusul, mi-am cumpărat o bicicletă (un must have) și am realizat cât de natural mi-a fost să mă exprim în limba engleză. Am participat activ la cursuri, ascultându-i cu atenție pe profesori și am studiat cu o plăcere pe care nu o mai resimțisem de ceva vreme, fiind foarte mulțumită de cursurile pe care le-am ales : Drepturile Omului, Drept Constituțional Comparat, Drept Penal Internațional, Drept European Substanțial și Elemente de Drept Penal Olandez din perspectivă comparată.

Printre realizările academice din acea perioadă se regăsește o lucrare realizată sub coordonarea profesorului Derk Bunschoten, cuprinzând o perspectivă comparată asupra controlului de constituționalitate din Olanda și România, având posibilitatea să fie publicată curând. Prin intermediul acestei lucrări am descoperit ce presupune cu adevărat o cercetare amănunțită și studiul într-o bibliotecă vastă. De altfel, studiul în biblioteca luminoasă a facultății s-a reflectat și în notele obținute la finalul anului, între 8 și 10.

Având activitate și prieteni, începeam să mă simt ca acasă. Cu toate acestea, mă copleșea adesea dorul de familie și singurătatea. Cea mai mare provocare a fost să depășesc aceste trăiri triste, tocmai pentru că era o continuă luptă psihică pe care nu mi-am imaginat că aveam să o duc, având în vedere hotărârea mea de a participa la o mobilitate Erasmus+, subestimându-mă oarecum. Totul a fost acutizat și de pierderea bunicului meu, la înmormântarea căruia nu am reușit să ajung, având examene în același timp. În încercarea mea de a alunga dorul de casă, am început să mă implic în activități extra curriculare. Totul a început la două săptămâni de la venirea mea, când am găsit întâmplător informații despre o vizită instituțională la Strasbourg organizată de ELSA Nijmegen. În prima zi, am participat la un seminar organizat de Parlamentul European pe tema viitorului Uniunii Europene, în special în contextul apropierii alegerilor europarlamentare din luna mai. Am discutat în plen cu anumiți consilieri, ba chiar prin videoconferința cu un membru al Parlamentului European. Următoarea zi a fost consacrată vizitei Consiliului Europei, cu un nou seminar și o discuție deschisă pe tema relevanței acestei organizații internaționale în contextul actual. Ulterior, am primit accesul în incinta Curții Europene a Drepturilor Omului, unde am avut oportunitatea de a discuta cu un avocat temporar reprezentant al Olandei la CEDO, dar și cu actualul judecător reprezentant al Olandei, doamna Jolien Schukking. Pe de altă parte, la finalul lunii martie, am reușit să vizitez Curtea Penală Internațională de la Haga, unde am avut parte de o discuție asupra rolului instituției și era programată o ședință publică a unui inculpat acuzat de crime contra umanității în Uganda, care însă a fost amânată. Cu toate acestea, am avut parte de o aplicație practică a ceea ce am studiat lunile respective la cursul de Drept Penal Internațional.

În același capitol se integrează și participarea mea la Model European Union Strasbourg, o săptămână intensă de simulare a procesului legislativ european. Având rolul de membru al Parlamentului European, a trebuit ca timp de 5 zile să intervin cu moțiuni, să depun amendamente, să particip la ședințe împreună cu alți tineri interesați și să decidem asupra două mari teme : protejarea mediului, iar mai apoi protecția consumatorului. Având treziri la ora 6, mâncând în grabă, construind discursuri cât mai persuasive și comunicând cu tineri entuziaști am reușit să leg prietenii, sper eu, pe viață cu oameni din toată Europa, dar nu numai. Acela a fost punctul culminant al lunilor mele petrecute în străinătate și, chiar dacă nu a fost strâns legat de mobilitatea Eramus+, trebuie să recunosc : dacă studiam acel semestru în România, nu aș fi putut participa tocmai pentru că ar fi coincis cu perioada unor testări parțiale și obligatorii.

Pe lângă toate acestea, nu pot cuprinde în cuvinte călătoriile de pură relaxare pe care le-am întreprins : Viena, Linz, Amsterdam, Haga, mici orășele din estul Olandei, o mică parte din Elveția, o săptămână incredibilă în Malta. Toate mi-au adus noi prieteni, amintiri pe care nu credeam că le voi putea face atât de repede și atât de frumos. În plus, un episod ce cred cu tărie că trebuie menționat și care m-a marcat este ziua votului, 26 mai. Fiind în vizită pentru câteva zile, tatăl meu m-a însoțit la Eindhoven pentru a vota împreuna. Un drum de 40-50 de minute în care mă emoționasem, fiind prima mea ocazie să votez. La ora 10, când ne-am pus la coadă, care era destul de consistentă și de lunga, eram optimiști. Totuși, după 9 ore, am cedat și a trebuit să plecăm acasă, mai ales că nu se preconiza deloc că am ajunge să votăm în cele 2 ore rămase. Am fost și sunt mâhnită, dezamăgită și furioasă de fiecare dată când mă gândesc la acel episod, deși a contribuit enorm la conștiința mea de cetățean responsabil și la spiritul meu civic de azi.

La finalul celor cinci luni, am ajuns acasă cu un bagaj imens de amintiri, cu o dezvoltare academică și personală incredibilă, cu adevărată sete de cunoaștere pe care o continui și azi, dar mai ales cu prietenii de calitate și durabile. Așadar, cuvântul meu cheie e CURAJ. Curajul de a-mi testa limitele, de a mă autocunoaște și de a descoperi lumea.

Ioana-Daria Cotrău, studentă în anul 3 la Facultatea de Drept, Universitatea Babeș-Bolyai, studentă Erasmus la Universitatea Nijmegen - Țările de Jos

Educație și formare profesională în Erasmus+

Cum să fii un instructor sportiv de succes?

Proiectul nr. 2017-1-RO01-KA102-036698, in care Clubul Sportiv Municipal din Timişoara a fost coordonator al unui consortiu national, dar este unul atipic, inedit, dacă putem spune astfel, care şi-a propus de la bun început să completeze şi să consolideze pregătirea specifică a elevilor din liceele cu profil vocaţional sportiv, fiind totodată inovativ din perspectiva faptului ca, până acum, niciun proiect care viza formarea profesională în domeniul sportului, nu a fost realizat în consorţiu. Deşi absolvenţii liceelor cu profil vocaţional sportiv primesc un atestat la finalul anilor de studiu, recunoaştere care le permite angajarea directă ca instructori sportivi în centre de fitness şi nu numai, fără a fi obligatorie şi necesară urmarea studiilor superioare în domeniu, cea mai mare parte dintre aceştia, nu o fac. De ce? Pentru că doresc aprofundarea cunoştinţelor din domeniu, de cele mai multe ori din pricina angajatorilor, care nu consideră că bagajul practic al acestora este corespunzător pentru a coordona diverse activităţi sportive. S-a încercat o acoperire a unei palete mai largi de specializări sportive, pornind de la fotbal, s-a trecut prin baschet, handbal, atletism, gimnastică, judo şi scrimă şi terminând cu Taekwon-Do.

Partenerii naţionali din consortiu au fost : Liceul cu Program Sportiv Mircea Eliade din Bucureşti, Colegiul Naţional Sportiv „Cetate” Deva, Liceul cu Program Sportiv „Banatul” din Timişoara şi Liceul cu Program Sportiv „Bihorul” Oradea, fiecare cu derularea de mobilități de 14 zile în Spania la Granada, pe durata a doi ani, între 2017 şi 2019. Partenerii transnaţionali ai Clubului Sportiv Municipal din Timişoara, MEP Europrojects Granada SL şi WE Fitness Club din acelaşi oraş, şi-au depăşit atribuţiile, comportându-se impecabil faţă de elevii celor patru unităţi şcolare și reuşind să faciliteze acomodarea acestora cu tot ce reprezintă Spania, provincia Andaluzia, Granada, sistem de învăţământ, relaţii sociale, culturale etc.

Pe lângă practica şi lecţiile demonstrative pe care le-au efectuat elevii, la WE Fitness Club, Mini-player Football Academy, Escola Primaria Maria Molas şi Granada Olympic Academy, MEP Europrojects SL, partenerul intermediar spaniol, a avut grijă să înlesnească comunicarea dintre elevii români şi cei spanioli, să le îmbogăţească acestora atât cunostinţele despre istoria Granadei, precum şi a Andaluziei, prin vizite diverse, la Mânăstirea Cartuja, la BioDome sau Alhambra, dar şi o zi de relaxare la Malaga, la Marea Mediterană. În ziua liberă, elevii celor patru unităţi de învăţământ, au participat, după caz, la diverse activităţi sportive, meciuri de fotbal din prima ligă spaniolă, antrenamente ale unor echipe de top din Granada, şamd. Fără excepţie, elevii participanţi la stagiile de practică efectuate, au fost extraordinar de încântaţi de toate experienţele de care au avut parte.

Iată și câteva declaraţii:

„Sunt extrem de fericită că am luat parte la această experienţă minunată. Cel mai mare câştig a fost acela de a avea un termen de comparaţie, un alt sistem, foarte diferit de al nostru.” (Mihai Andreea, Colegiul Naţional Sportiv Cetate Deva)

Admir de multă vreme fotbalul spaniol, este unul dintre cele mai bune din lume, iar acum, prin acest proiect, am ajuns să fiu parte din pregătirea timpurie a copiilor de acolo (nr. Spania).” (Oancea Daniel, LPS Mircea Eliade Bucureşti)

M-a ajutat enorm în decizia mea de a continua în domeniul sportiv. Am putut compara cele două modalităţi de abordare a pregătirii sportive, în foarte multe privinţe, total diferite.” (Vasian Vlad, LPS Banatul Timişoara)

Am venit cu un bagaj mult mai mare de cunostinţe în domeniu, ce mă ajută să implementez şi în România ceea ce am văzut şi mi-a plăcut foarte mult, în Spania.” (Szekely Szara, LPS Bihorul Oradea)

Nu numai elevii sunt cei avantajaţi, ci şi liceele din consorţiu. Din discuţiile avute cu reprezentanţii celor patru unităţi de învăţământ despre valoarea adăugată adusă de acest proiect, a reieşit că s-a creat la nivelul fiecărei şcoli, în activităţile de diseminare, un mod mult mai profesionist de a aborda şi trata intreg procesul de învăţare, nu numai din partea elevilor participanţi, cât şi din partea colegilor lor mai mari sau mai mici, care i-au luat pe aceştia drept exemplu de bună practică. Ei mai spun că au descoperit la anumite activităţi demonstrative la nivel de şcoală sau chiar municipiu, anumite metode interesante de predare, dar ce este cel mai important, un apetit crescut în ceea ce priveşte seriozitatea şi implicarea elevilor în întreg procesul de instruire. Stagiarii VET au fost puşi în contact cu mediul educaţional şi sportiv din Spania, unul extrem de valoros la nivel european şi mondial. Valoarea adăugată a proiectului este adusă şi Clubului Sportiv Municipal din Timișoara, care pentru prima dată a reuşit să elaboreze şi să implementeze un proiect de finanţare europeană, dar şi celorlalte patru unităţi de învățământ vocaţional sportiv implicate în proiect, care-i vor urma exemplul şi vor realiza proiecte cu finanţare europeană, fie individual, fie in consorţiu.

Certificarea profesională a elevilor participanţi prin documentul Europas Mobnility vizează competenţe profesionale ce fac referire la intructorul sportiv şi nu la sportivul ca atare, ceea ce reprezintă de asemenea un plus în ceea ce priveste întelegerea procesului de consiliere şi orientare profesională a stagiarilor, dar şi a colegilor lor, care la rândul lor au înţeles prin această experienţă internaţională că a fi absolvent al unui liceu vocaţional te conduce nu doar către practicarea unui sport, ci te poate ajuta în obţinerea unui loc de muncă, ca instructor sportiv, indiferent de ramură. Beneficiile formării profesionale sunt date de faptul că aceşti elevi şi-au desfăşurat activitatea într-un mediu real de lucru, într-un mediu internaţional, ceea ce a reprezentat pentru ei provocări specifice, fiind puşi de regulă în ipostaza unor sportivi care se antrenează, în condiţiile în care calificarea lor finală este cea de instructor sportiv, ceea ce înseamnă că dobândirea unei imagini mult mai clare a ceea ce înseamnă calificarea lor profesională şi certificarea lor finală. De asemenea, din faptul că au lucrat într-un mediu european, a rezultat o perspectivă de înţelegere a diversităţii culturale existente la nivel european, fapt care a întărit interesul elevilor pentru o cetăţenie europeană activă, formându-se anumite abilităţi de viaţă absolut necesare unor tineri care doresc să obţină un loc de muncă, fie în ţară, fie în străinătate.

Procesul de evaluare, recunoaştere şi echivalare a rezultatelor învăţării în context internaţional, întăreşte şi confirmă competenţele profesionale specifice pe care elevii le-au dobândit în acest stagiu, iar pe de altă parte sprijină procesul de consiliere şi orientare profesională în perioada următoare pe care aceştia o au până la finalizarea studiilor în perspectiva accederii la învăţământul superior.

Beneficiile formării profesionale îi vizează în primul rând pe elevi, care au conştientizat care este diferenţa între a fi instructor sportiv şi un sportiv care face sau nu performanţă.

Din punct de vedere al impactului, participanţii au dobândit o înţelegere mai reală şi mai concretă a rolului profesional al instructorului sportiv şi şi-au îmbunătăţit capacitatea de opţiune şcolară şi profesională pentru un viitor academic şi profesional, dobândind competenţe profesionale cu caracter practic-aplicativ, ce fuseseră cunoscute doar la nivel teoretic în mediul şcolar din România.

CSM Timişoara îşi propune ca în viitorul apropiat să reuşească să ducă la specializare şi perfecţionare şi antrenorii sau cadrele didactice din aceste unităţi de învăţământ cu profil vocaţional sportiv şi, de ce nu, să repete, dar de data aceasta la scară mai mare, aceste stagii de practică în domeniul sportiv pentru cât mai mulţi elevi din ţară.

Prof. Dan Mihai Jitaru, Responsabil de proiect, Clubul Sportiv Municipal Timișoara

Educație școlară în Erasmus+

Smart School – A Step Closer with ICT

La baza strategiei de dezvoltare a şcolii este şi va rămâne raţiunea pentru care şcoala există: formarea elevilor, a tinerilor care vor construi viitorul. Îi pregătim pentru a se integra într-o lume al cărei ritm de schimbare îl depășește pe cel al sistemului de educație, de aici rezultând necesitatea unui efort continuu de adaptare a personalului didactic la noile cerinţe, la nevoile şi aşteptările beneficiarilor direcţi şi indirecţi ai serviciilor educaţionale.

Mai mult, într-o societate atât de dinamică, urmare a impactului transformativ al tehnologiilor digitale, apar numeroase profesii noi. Dacă în acest moment, integrarea eficientă a TIC în procesul instructiv-educativ este o necesitate pentru şcolile care investesc pricepere şi cunoaştere în elevii lor, în viitor tehnologiile vor depăși statutul de simple instrumente didactice.

Prin urmare, beneficiile investiţiei în dezvoltarea profesională a cadrelor didactice şi, implicit, a elevilor, sunt premise ale dezvoltării strategice pe termen mediu şi lung, cu atât mai mult cu cât investiţia vizează sfera competenţelor digitale şi interculturale ale oamenilor care formează oameni.

Acestea au fost numai câteva dintre argumentele care ne-au determinat ca, timp de 24 de luni (din noiembrie 2017 și până la sfârșitul lui octombrie 2019), să implementăm în Colegiul Național „Constantin Carabella“, proiectul de mobilitate „Un pas înainte spre școala inteligentă cu TIC”, finanțat de Comisia Europeană.

Obiectivul general al proiectului a fost creșterea calității educației, prin asigurarea unui mediu educațional colaborativ, favorabil formării competențelor de bază și transversale/digitale necesare fiecărui tânăr, în vederea dezvoltării personale și a continuării studiilor și/sau a integrării pe o piață a muncii internaționalizată.

Proiectul a fost conceput ca o intervenție calitativă conjugată în didactica digitală și cooperarea intra și interinstituțională, prin dezvoltarea competențelor metodologice, digitale și manageriale ale profesorilor, în vederea transformării școlii într-un mediu educațional mai dinamic, mai interesant și motivant pentru elevi, prin valorificarea resurselor de calitate disponibile în mediul virtual, resurse relevante pentru nevoile și interesele elevilor.

Prin participarea activă la cursuri de formare la nivel european și prin activitățile de diseminare/ multiplicare a experienței de formare, cei zece profesori beneficiari direcți, au contribuit la flexibilizarea învățării, prin redimensionarea laturii educației nonformale și informale a elevilor, la eficientizarea învățării, prin integrarea creativă a TIC în activități didactice și educative.

Principalele categorii de activități ale proiectului au fost: pregătirea participanților (lingvistică, tehnică, culturală), comunicarea cu furnizorii de formare și pregătirea acordurilor tripartite, a Europass Mobility, activitățile de formare, activitățile de monitorizare, activitățile de diseminare și follow-up și, nu în ultimul rând, evaluarea proiectului, prin raportare la rezultate și impact.

Dintre rezultatele calitative aferente grupului țintă, în temeni de competențe dezvoltate, menționăm:

  • competențe digitale (de utilizare a TIC, de integrare a resurselor digitale în procesul de predare- învățare- evaluare);
  • competențe sociale (dezvoltarea abilitaților de a stabili relații interpersonale cu persoane ce aparțin altor culturi);
  • competențe lingvistice, în special în tematica stagiului de formare;
  • competențe de cooperare (dezvoltarea abilitaților de a utiliza team-building pentru îmbunătățirea performanțelor manageriale, în special de formare și coeziune a echipelor);
  • valori și atitudini precum: deschidere la diversitate socială, lingvistică și culturală, adaptabilitate la schimbare, flexibilitate în demersul didactic și educativ.

Prin implicarea activă în implementarea proiectului „Team-building 4 Carabella”, proiect implementat post-formare, prin valorificarea valențelor pozitive ale învățării digitale și a învățării reciproce, profesorii participanți la mobilități, alături de alți profesori, de elevi, părinți și alți factori educaționali, au contribuit la dezvoltarea strategică a școlii prin:

  • integrarea în activitățile educative a metodelor și instrumentelor digitale care facilitează interacțiunea în clasă, în scopul creșterii interesului elevilor pentru învățare și dezvoltare personală (ex: Flipped Classroom, Pearltrees, Padlet, Animoto, Yumpu, Pixlr, learning apps, Quizizz, Mentimeter);
  • îmbunătățirea climatului de lucru la nivelul școlii, prin practicarea unui management participativ, colaborativ și prin modernizarea bazei materiale (montarea de videoproiectoare în sălile de clasă);
  • dezvoltarea și utilizarea unor resurse digitale pliate pe nevoi identificate (ex: baze de itemi pentru pregătirea examenelor naționale, contribuind astfel la îmbunătățirea performanțelor şcolare);
  • îmbunătățirea interfeței școlii cu comunitatea educațională (prin îmbunătățirea paginii web, prin diversificarea materialelor și canalelor de promovare a ofertei educaționale).

Schimbările pozitive generate de profesorii participanți la mobilități în activitatea didactică și managerială ne încurajează să continuăm eforturile în direcția obținerii de finanțare prin Programul Erasmus+, pentru a continua procesul de dezvoltare instituțională în direcția consolidării dimensiunii europene a educației.

Nu-i ușor, dar e util, provocator și chiar generator de satisfacții acest proces, această cale Erasmus+! În 2016 am depus prima aplicație, în 2017 am îmbunătățit considerabil proiectul, ținând cont de fiecare recomandare primită de la evaluatori. Am primit finanțare și primul gând a fost: „abia acum începe munca”. Și așa a fost! Un iureș deloc ușor de gestionat, dar timpul estompează efortul depus și rămâne satisfacția și recunoștința reușitelor comune, beneficiarii principali fiind elevii care aleg să se descopere alături de noi, profesorii lor.

Teodora Popa - coordonator proiect, Niculina Simionescu - Responsabil cu promovarea și diseminarea proiectului, Colegiul Național „Constantin Carabella”, Târgoviște, Dâmbovița

Proiecte pentru tineret în Erasmus+

Gamification Exchanges - un proiect al Asociației „Ingens Risus“

Conform ISTE (International Society for Technology in Education – Societatea Internațională pentru Tehnologie în Educație) - gamification (utilizată în română și sub denumirea de gamificare) reprezintă abordarea mediului de învățare și transformarea activităților obișnuite într-unul sau mai multe jocuri. Aceasta necesită creativitate și colaborare între jucători, dar și recompensarea acestora, în funcție de îndeplinirea cerințelor jocului în care sunt implicați. Există numeroase modalități de a aduce jocul în mediul în care activează tinerii, cu scopul de a-i ajuta să învețe și să aprofundeze analiza și înțelegerea unor tematici de care sunt preocupați.

Proiectul „Gamification Exchanges“ – implementat de Asociația Ingens Risus – a reunit 61 de tineri din Romania, Bulgaria și Macedonia, însoțiți de 11 lideri de grup. Aceștia și-au dezvoltat competențele de programare și de crearea a jocurilor video, competențe pe care intenționează să le aplice mai târziu, în domeniul antreprenorial.

Perioada de implementare a proiectului a acoperit lunile ianuarie – octombrie 2019, iar schimbul de tineri a avut loc între 7 – 18 iunie 2019, la Costinești, în România. Toate activitățile desfășurate s-au bazat pe metode de învățare non-formală, concepute să integreze și să încurajeze participarea tuturor, prin intermediul activităților de grup, cu includerea accentuată a resurselor digitale.

După activitățile inițiale de team building, participanții au intrat direct în etapa de programare. Alex Mitan, facilitatorul proiectului, le-a explicat liniile generale de abordare a strategiilor de design, creare și extindere a jocurilor, apoi a insistat mai mult asupra fiecărui detaliu component, de exemplu, cum se poate crea o entitate, cum este gândit designul de personaj (prieten sau inamic), cum sunt plasate entitățile în scenarii cu derulare logică, secvențială sau arborescentă și cum se construiește grafic fiecare etapă, continuând cu abordarea animațiilor pentru personaje și spațiile în care acestea evoluează – împreună cu povestea jocului - , cum se acordă procentajul pentru fiecare dintre caracteristicile personajelor (de exemplu, viață și echipament).

Participanții au fost împărțiți în echipe și fiecare echipă a dispus de cel puțin un laptop pentru a lucra la jocurile video. Tematicile jocurilor au fost alese de fiecare dintre echipe. Participanții au avut controlul deplin să își utilizeze abilitățile și cunoștințele pe care le au dobândit după instructajul făcut de Alex.

Sarcinile în echipe au fost împărțite în mod egal, toată lumea a scris cod și a contribuit la grafică, pe rând, întreaga echipă fiind implicată activ în procesul atât de complex de creare a jocurilor.

Jocurile video create de către participanți au fost promovate în comunitatea locală din Costinești. Tinerii din localitate dar și cei aflați deja în vacanță au testat cu multă curiozitate jocurile create, oferind feedback participanților implicați. La întoarcerea în comunitățile lor, participanții au promovat jocurile în rândul colegilor, în familie și în cercurile de prieteni.

În urma implementării proiectului, participanții și-au dezvoltat abilități primare de programare, au înțeles conceptele de bază în conceperea și dezvoltarea unui joc și au învățat cum să structureze un proces de dezvoltare a unui joc (de la idee, la prototip, la experiment, până la implementarea concluziilor experimentului și reluarea procesului). În plus, participanții au înțeles conceptele de bază ale unui limbaj de programare, și-au dezvoltat abilitățile de prezentare și de vorbire în public și s-au familiarizat cu lumea vânzărilor de jocuri video.

Youth Participation Forum, Tallinn, Estonia

Centrul de resurse SALTO Participation and Information (SALTO PI) vă invită la Forumul privind participarea tinerilor, care va avea loc la Tallinn (Estonia), în perioada 4-6 mai. Este locul în care trebuie să fii dacă îți place să întreprinzi acțiuni ambițioase, strategice și practice și dacă dorești să ai un impact asupra modului în care se implementează strategiile în țara ta și în Europa.

Prin organizarea acestui eveniment, SALTO PI dorește să realizeze:

  • O mai bună informare cu privire la participarea tinerilor și abordarea strategică a acestui domeniu.
  • Dezvoltarea unor idei noi și a unor trasee de implementare a strategiei privind participarea tinerilor.
  • Încurajarea dialogului constructiv și a cooperării între diverse părți interesate.
  • O mai bună recunoaștere a modalităților emergente de participare a tinerilor la diferite niveluri instituționale.
  • Comunicarea și consolidarea noii Strategii de participare a tinerilor.
  • Conectarea Strategiei de participare a tinerilor la viitoarele programe ale UE și explorarea potențialului evoluțiilor ulterioare.

Evenimentul este destinat lucrătorilor de tineret, formatorilor, liderilor de tineret, directorilor de proiecte pentru tineret, factorilor de decizie în materie de tineret, antrenorilor de tineret și cercetătorilor tineri.

Acest proiect este finanțat de agențiile naționale de tineret, participante la programul Erasmus+. ANPCDEFP susține participarea a 2 reprezentanți din România.

Scrierea unui proiect pentru Corpul European de Solidaritate - recomadări ale evaluatorilor

Corpul European de Solidaritate vs Erasmus+

Multe dintre candidaturile depuse pentru finanțarea prin Corpul European de Solidaritate conțin referiri la Erasmus+, desi nu este cazul . O perspectivă care ar putea fi mai bine exploatată de către candidați este aceea că, spre deosebire de Erasmus+, un program cu accent pe componenta educațională, Corpul European de Solidaritate reprezintă un pas înainte spre acțiune (voluntariat, solidaritate, impact în comunități). Astfel, se doresc rezultate clare / concrete, vizibile care să vizeze schimbări în comunitățile unde se desfășoară proiectele

Metode și activități

Selectarea metodelor potrivite arată ca solicitantul înțelege finalitatea procesului educațional pe care îl va desfășura. De exemplu, un program de activitate care folosește multiple metode asociate transferului de cunoștințe nu este credibil pentru formarea de atitudini și/sau abilități.

Diseminarea și exploatarea rezultatelor

Este necesar un plan coerent de diseminare și exploatare a rezultatelor, care să conțină referințe la un calendar de realizare a activităților, conținuturi promovate/diseminate, o adresabilitate clară către publicul țintă și organizațiile interesate, obiectivele urmărite și rezultatele previzionate. De asemenea, cuantificarea rezultatelor prin indicatori cantitativi și calitativi poate ridica numărul punctelor acordate capitolului privind diseminarea și exploatarea rezultatelor.

te informează...

Eurodesk împlinește 30 de ani

Eurodesk întâmpină 2020 și noul deceniu cu aniversarea celor 30 de ani de existență

Povestea Eurodesk a început în 1990 cu un mic proiect regional în Scoția, având ca scop dezvoltarea unui nou serviciu de informare privind schimburile europene de tineri. Cu misiunea “de a sensibiliza tinerii cu privire la oportunitățile de mobilitate și de a-i încuraja să devină cetățeni activi”, rețeaua Eurodesk numără acum 1100 de experți în domeniul tineretului, în 36 de țări.

Descoperirea propriilor puncte tari reprezintă un proces pe termen lung. Potențialul nostru este de a răspunde acestor noi dificultăți pe care fiecare decadă le aduce și de a ajuta tinerii la această vârstă fragedă să ia decizii mai ușor.”, a declarat președintele Eurodesk, Ingrida Jotkaitė.

2020 reprezintă un punct de reper pentru rețea, de aceea au fost planificate numeroase activități offline și online în acest an, care au început odată cu recepția Eurodesk 30, care a avut loc în data de 23 ianuarie la sediul Eurodesk Brussels Link.

Vor urma diferite activități dedicate acestei aniversări. Iunie va fi luna Eurodesk Awards, în timp ce luna octombrie va prezenta noua ediție a campaniei Time to Move – campanie emblematică a Eurodesk, care oferă șansa celebrării alături de tineri.

Cu scopul de a aduce un omagiu trecutului, adoptând în același timp schimbările necesare pentru viitor, publicația Green Eurodesk va fi lansată anul acesta, cu recomandări privind moduri în care munca de tineret poate fi mai duarbilă în Europa. Noul Portal european pentru tineret, a cărui restructurare a fost realizată în strânsă colaborare cu Comisia Europeană, va fi, de asemenea, lansat în 2020.

S-au schimbat multe lucruri în ultimii 30 de ani. Istoria Eurodesk reflectă evoluția domeniului privind informarea tinerilor și a proiectului european. Stakeholderii și tinerii sunt invitați să parcurgă activitățile și evenimentele desfășurate conform cronologiei celor 30 de ani aniversari care dezvăluie punctele de transformare și realizările din istoria Eurodesk și a activităților din domeniul tineretului din Uniunea Europeană în ultimele trei decenii.

Eurodesk România s-a alăturat rețelei în 1998 odată cu Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Ungaria.

Bursă pentru literatură de călătorie 2020

Bursa este oferită de World Nomads care invită tinerii care au cel puțin 18 ani, indiferent de naționalitate să candideze pentru o bursă de literatură de călătorie.

Pentru a participa candidații trebuie să scrie o poveste de cel mult 700 de cuvinte despre o experiență de călătorie care să redea una dintre următoarele teme:

  • Un salt în necunoscut;
  • Realizarea unei conexiuni locale;
  • Nu mă așteptam să găsesc.

Trei scriitori aspiranți vor câștiga o călătorie de 10 zile în Caraibe. Bursa oferă un atelier de 4 zile cu scriitorul de literatură de călătorie și mentorul Tim Neville în Panama și o excursie de 10 zile într-o zonă din Caraibe. Câștigătorii vor beneficia, de asemenea, de revizuirea portofoliului realizat în timpul călătoriei de către Norie Quintos, redactor șef al National Geographic.

Toate cheltuielile pentru transport, asigurare de călătorie, vize, vaccinări și cazare vor fi acoperite de World Nomads.

Termen limită: 11 martie 2020, 10:00 pm (EDT)

Concursul European Social Innovation 2020

Concursul urmărește să evidențieze și să susțină cele mai bune soluții de inovare socială.

Concursul European Social Innovation a fost lansat de Comisia Europeană în memoria lui Diogo Vasconcelos.

Tema ediției 2020 este “Reimagine fashion – schimbarea comportamentelor pentru o modă durabilă” și își propune să sprijine cele mai bune idei și proiecte pentru a îmbunătăți impactul social și asupra mediului al pieței europene de modă prin dezvoltarea de noi produse, servicii și procese și modele inovatoare de afaceri.

Concursul se adresează atât persoanelor cât și grupurilor și organizațiilor din statele membre UE și din țările asociate la programul Horizon 2020.

Sunt binevenite diferite idei originale care implică soluții pentru utilizare, consum sau producție durabile. Competiția se desfășoară în 3 etape, iar premiile in numerar pentru soluțiile câștigătoare vor fi acordate în două etape:

  • În 2020, va fi acordat un premiu de 50.000 de euro pentru fiecare dintre cele mai bune 3 idei dintre cele selectate drept finaliste (10);
  • În 2021, se preconizează acordarea unui premiu de impact de 50.000 de euro proiectului care a obținut cel mai semnificativ impact social, din rândul semifinaliștilor și finaliștilor.

Termen limită: 4 martie 2020 (12:00, CET)

Galway and Rijeka: Capitale europene ale culturii 2020 - Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda).

Începând cu data de 1 ianuarie 2020, Rijeka (Croația) și Galway (Irlanda) dețin titlul de capitale europene ale culturii pentru un an.

Rijeka este primul oraș din Croația care deține acest titlu. Având ca motto “Portul diversității / Port of Diversity”, programul cultural al orașului Rijeka se concentrează pe teme precum apa, munca și migrația, identitatea orașului, dar și pe o serie de probleme actuale din întreaga lume. Festivitățile oficiale de deschidere vor avea loc în perioada 1-2 februarie 2020.

Galway este al treilea oraș din Irlanda care deține acest titlu, după Dublin în 1991 și Cork 2005. Motto-ul programului cultural Galway este “Lasă magia să intre/Let the Magic In” și urmărește să îmbine teme locale referitoare la limbă, peisaj și migrație cu teme europene și universale relevante. Galway 2020 va începe în februarie 2020, odată cu Imbolc, sărbătoare celtă din calendarul antic precreștin al Irlandei. Programul cultural se va derula în jurul festivalurilor celtice Imbolc, Bealtaine, Lughnasa și Samhain.

Inițiativa capitale europene ale culturii a fost inaugurată în 1985 și urmărește să evidențieze bogăția și diversitatea culturii din Europa, având un impact pe termen lung, nu numai asupra culturii ci și din punct de vedere social și economic.

Amiens – Capitala europeană a tineretului 2020

Capitala Europeană a Tineretului este un titlu acordat de Forumul European al Tineretului unui oraș european pentru o perioadă de un an, în timpul căreia orașul organizează evenimente și proiecte menite să demonstreze rolul activ și esențial jucat de tineri și organizații de tineret în societate.

În calitate de Capitală europeană a tineretului (EYC) 2020, Amiens își propune să împuternicească tinerii prin modelarea și transformarea orașului în mai multe moduri inovatoare.

Tema Capitalei europene a tineretului Amiens 2020 este “Amiens pentru tineri/Amiens for Youth”. Scopul este de a crea spații prietenoase și inovatoare pentru tineri. Amiens 2020 vrea ca tinerii să fie în centrul procesului de decizie în toate domeniile și la toate nivelurile. Amiens pentru tineri vrea să fie un facilitator pentru tineri și toți partenerii activi în domeniul tineretului, cum ar fi stakeholderi în domeniul economic, cultural și social pentru a pune în practică proiecte. Amiens EYC 2020 oferă, de asemenea, de-a lungul întregului an un program de evenimente culturale în domeniile muzică, cinema și teatru.

Multilingv. Multicultural

Concursul Juvenes Translatores și-a anunțat câștigătorii 

Pe 31 ianuarie 2020, Comisia Europeană, prin Direcția Generală Traduceri a publicat rezultatele concursului Juvenes Translatores („tineri traducători”), organizat anual, începând din 2007. În timp, acest concurs și-a lăsat amprenta asupra multora dintre participanții și câștigătorii lui. Unii au decis să abordeze domeniul traducerilor sau un domeniu lingvistic conex, la universitate, iar alții s-au alăturat departamentelor de traduceri ale Comisiei Europene, în calitate de stagiari sau traducători permanenți. Pe 21 noiembrie 2019, 3.116 elevi din 740 de școli din întreaga Europă au participat la ediția curentă, desfășurată integral online. România a fost reprezentantă de 32 de școli, respectiv 153 de elevi.

Câștigătorul din România - unul dintre cei 28 de tineri translatori europeni premiați - a fost Andrei Iulian Vișoiu de la Colegiul Național "Ion C. Brătianu" din Pitești. Textul propus spre traducere s-a intitulat „Înapoi în viitor“:

„E-mailul tău despre cât de groază îți e să te întorci la școală chiar m-a amuzat. După toți acești ani în care ai fost profesor, sunt sigur că totuși nu îți poate fi atât de frică de începutul anului școlar precum îți era atunci când erai elev. În altă ordine de idei, sunt flatat că m-ai rugat să mă gândesc la idei de proiecte distractive pe care le-ai putea face cu elevii din anul terminal. Uite ceva ce am făcut eu cu elevii mei la finalul anului trecut: discutam despre toate lucrurile teribile care se întâmplau peste tot în lume, cum totul era în flăcări etc., și dându-mi seama că generația elevilor e numită și generația „fulgilor de zăpadă” sau a „milenarilor”, am realizat un lucru: fulgii de zăpadă pot stinge flăcări. Deci, i-am rugat să facă prezentări despre ce și cum pot face tineriii pentru a schimba lumea (în bine, evident!).

După cum probabil te așteptai, Greta Thunberg a fost prima persoană la care s-a gândit majoritatea. (Calculatorul meu îi tot corectează numele în „Great Thunberg”, care după mine e o reușită clară a inteligenței artificiale!). E greu de crezut că o fată de doar 15 ani se poate transforma dintr-o anonimă într-un adevărat titan al activismului climatic peste noapte. Auzind așa mulți elevi vorbind despre greva ei școlară și despre cum îi împinge și pe ei să ia atitudine pentru a combate schimbările climatice, am început să îmi fac speranțe pentru viitor. Mesajul ei, că niciodată nu ești prea mic pentru a face o diferență, se pare că le-a ajuns la inimă. Îmi amintește de acel proverb african: „Dacă ți se pare că ești prea mic pentru a face vreo diferență, atunci nu ai dormit niciodată în cameră cu un țânțar.”.

Bineînțeles că au fost si alte prezentări interesante. Un elev a vorbit despre Boyan Slat, tânărul olandez care a gândit un sistem pentru curățarea plasticului din oceane. Știai că avea doar 16 ani când i-a venit ideea și doar 19 când a înființat compania „The Ocean Cleanup”, convingând lumea să doneze pentru combaterea poluării cu plastic? Aparent, acum testează un prototip în marea de gunoi din Oceanul Pacific.

O altă prezentare a fost despre cum în 1976 românca Nadia Comăneci, pe atunci în vârstă de doar 14 ani, a fost prima gimnastă olimpică din istorie căreia i s-a acordat un scor perfect de 10.0 pentru prestația sa și i-a deschis drumul lui Simone Belise de astăzi cu antrenamentele ei olimpice revoluționare. Totuși, nu sunt sigur dacă asta poate fi considerată literalmente modelarea viitorului sau dacă au forțat puțin nota!“

3 idei pe lună ...

  1. Sleeping well won’t make you successful, but not sleeping enough will hold you back. Hard work is rarely enough without good strategy, but even the best strategy is useless without hard work.
  2. Life is too short to not be pursuing the best opportunity you know of.
  3. It will never be easy, but it may also never be easier than it is right now.

PS.: Success is never due to one thing, but failure can be.

(...de la James Clear – autorul cărții Atomic Habits, antreprenor și fotograf)

Cea de-a 18-a Olimpiadă Internațională de Lingvistică (IOL) – Ventspils, Letonia, 20-24 iulie 2020

IOL este una dintre cele 13 olimpiade științifice internaționale pentru elevii din învățământul secundar și a fost organizată anual începând cu anul 2003. În fiecare an, echipe de tineri lingviști din întreaga lume se adună pentru a-și testa competențele lingvistice în descifrarea celor mai frumoase puzzle-uri din lume, atât în ceea ce privește limbajul, cât și domeniul lingvistic, în general.

Nu este necesară o cunoaștere prealabilă a unei limbi diferite de limba maternă. Chiar și cele mai dificile probleme impun doar utilizarea capacității de a gândi logic, răbdare și perseverență, precum și disponibilitatea de a aborda textele .... neconvențional.

Puteți încerca să rezolvați o parte dintre problemele propuse în concursurile din anii precedenți :)!

EURYDICE

Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.

Mobility Scoreboard: Higher Education Background Report – 2018/19

Publicația Eurydice „Tabela de marcaj a mobilității: Raport contextual pentru învățământul superior 2018-2019” vine în sprijinul tabelei de marcaj a mobilității a Comisiei Europene, elaborată ca urmare a recomandării Consiliului Uniunii Europene „Tineretul în mișcare” din 2011, care promovează mobilitatea tinerilor în scop educațional.

Scopul tabelei de marcaj este să ofere un cadru pentru monitorizarea progreselor țărilor europene în ceea ce privește promovarea și îndepărtarea obstacolelor din calea mobilității în scop educațional.

Tabela de marcaj a mobilității acoperă atât învățământul superior, cât și formarea profesională inițială, indicatorii fiind elaborați în cel de-al doilea caz de Cedefop.

Tabela de marcaj a mobilității în învățământul superior a fost publicată prima dată în anul 2016 și conține șase indicatori cu privire la (i) informare și consiliere, (ii) pregătirea în domeniul limbilor străine, (iii) transferabilitatea burselor și împrumuturilor, (iv) participarea studenților din medii defavorizate, (v) recunoașterea rezultatelor învățării și (vi) recunoașterea automată a calificărilor. Această a doua ediție oferă informații contextuale actualizate pentru cei șase indicatori prezentați, identificând schimbările din mediul de politici referitoare la mobilitatea internațională a studenților.

Informațiile au fost furnizate de unitățile naționale Eurydice și acoperă cele 28 de state membre UE, Albania, Bosnia și Herțegovina, Elveția, Islanda, Liechtenstein, Muntenegru, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. Toți indicatorii tabelei de marcaj a mobilității sunt publicați pe o platformă online, care prezintă hărți dinamice ce permit utilizatorului să înțeleagă cu ușurință mediul de politici referitoare la mobilitatea în scop educațional în Europa.

Versiunea tradusă în limba română va fi dispobilă pe site–ul Eurydice la începutul semestrului al doilea al acestui an.

Recomandarea lunii februarie:

proiectele ... pun în evidență toate abilitățile copilului

Ioana Stoica este doctor în fizică educațională și profesoară de fizică la Colegiul Național de Informatică ”Tudor Vianu” din București.

Utile

ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale sau tineretului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar sa ne scrieți, vă rugăm să folosiți adresa ileana.racoviceanu@anpcdefp.ro. Avem rugămintea ca materialele pe care le trimiteți să întrunească următoarele cerințe tehnice pentru publicare: maxim 1 pagina A4, text scris cu diacritice, stil jurnalistic care să evidențieze în primul rând experiența de învățare, continuare (follow-up) și impact asupra activităților profesionale și/sau personale. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate in documentul Word.

Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.

Created By
Agenția Erasmus+
Appreciate

Credits:

Created with images by eddie howell - "untitled image" • JESHOOTS.COM - "untitled image" • Chang Qing - "Yangling grass" • Johannes Plenio - "untitled image" • Habib Ayoade - "untitled image" • Aron Van de Pol - "Touring London" • Dan Roizer - "Tube train motion blur" • Marci Angeles - "golden keys with pink ribbon | for more free images please visit dragonflyave.com/free-goods" • Alina Grubnyak - "untitled image" • Chiara Daneluzzi - "untitled image" • Lightscape - "Amazing light display from Mother Nature, very humbled and in awe to capture a multi-hued color Aurora at Tromso, Norway." • mostafa meraji - "استهلال تلاش برای رؤیت هلال ماه را گویند. این عمل دارای ارزش نجومی است، زیرا ماه قمری ممکن است ۲۹ یا ۳۰ روزه باشد و مشاهده ماه نو گاه کاری دشوار و نیازمند محاسبات نجومی است. از نظر اسلام نیز این کار مهم و مستحب محسوب می‌شود. زیرا مناسبت‌های دین اسلام بر مبنای گاه‌شمار قمری تنظیم شده‌است. در عکس فوق عده ای متخصص از یک موئسسه نجومی اسلامی در قم، در بلندی های بوستان علوی در حال استهلال ماه شوال هستند." • javier trueba - "untitled image" • Wynand van Poortvliet - "Strijp-S is a neighborhood and former industrial park in the Eindhoven distrtict of Strijp. The area belonged to electronics company Philips is one of my favourite spots for photography. Since 2000 creative companies and housing have been established in the former industrial buildings and make the area even more interesting." • Braden Collum - "Relay runner" • Olav Ahrens Røtne - "Solved rubik’s cube / gan cube." • Adi Goldstein - "Together Gratify" • Element5 Digital - "untitled image" • Giulia Bertelli - "I was taking some pictures for my knitwear shop and I was inspired to play with light and darkness, simply being me." • Rafaela Biazi - "SPLASH! MAKE YOUR MARK" • Maxime Naillon - "untitled image" • Fabrizio Verrecchia - "Sperlonga" • Kaitlyn Baker - "untitled image" • Frank Vessia - "Powerful idea" • Daniel Hjalmarsson - "untitled image" • Alexandre Debiève - "untitled image"