Pescarul-manechin Inle Lake, Myanmar

La intrarea pe lac ne-au intampinat trei pescari manechini. Cel mai probabil in viata de zi cu zi sunt tot pescari, dar atunci stateau acolo pentru a fi fotografiati. Pe marginea barcii lungi si inguste, stand intr-un picior si vaslind ajutandu-se de piciorul celalalt, intr-o echilibristica de profesionist, unul dintre ei si-a inceput scurta reprezentatie, cat ne-a luat sa trecem pe langa. Cand ne-am apropiat, a lasat vasla, a ridicat la vreo 90 de grade, tot cu piciorul, cosul din plasa pentru prins peste si a ramas asa cam un minut.

Putin mai departe au inceput sa apara si pescarii pescari. Fara sa ceara atentie si fara cosul de prins peste, ci cu ditamai plasele indesate in barca. De vaslit, vaslesc tot din picioare.

Cand ne-am cazat, receptionista ne-a trimis mai intai pe veranda sa vedem apusul si-abia apoi ne-a dat cheia de la camera.

A doua zi ne-am lasat in voia unui barcagiu pentru a ajunge in Indein. Pana acolo am traversat niste sate plutitoare, cu casele lor mari pe picioroange si m-am minunat de cum stateau aliniati stalpii de telegraf pe apa, ca pe marginea unor bulevarde, m-am salutat cu patru femei care vasleau la aceeasi barca si m-am uitat la cum se strangeau norii albi deasupra lacului.

In sat am dat de-o pisica adormita, iar printre pagodele in paragina ne-a urmat un catel pana si-a dat seama ca nu avem nimic de mancare la noi.

Si-apoi am dat de-o padure de bambus cu femei la umbra, de barbati la ceai, de caldura, gogosi si zazait de insecte.

Barcagiul nu vorbeste engleza, dar a gasit un pustan de-al locului sa ne spuna de-un alt sat, la vreo juma' de ora de mers pe jos, pe langa apa, asa ca am plecat intr-acolo sa cautam o bodega pentru pranz. Mi s-a parut c-am mers mai mult. Intr-un final drumul s-a proptit intr-un gard de casa, si cineva ne-a invitat in curte. Gazda ni l-a prezentat pe bunicul care se juca pe prispa cu o copila chiuitoare, ne-a intrebat de origini, ne-a zambit si ne-a aratat pe unde sa-i taiem ograda ca sa ajungem in sat. Din curtea lui am dat in curtea unei scoli cu copii pe veranda, zgomot de linguri in castroane de inox, si-o invatatoare, iar din curtea scolii, in curtea altor oameni si-altor oameni, toti adunati in case pentru pranz.

Nici urma de birt, doar alune si rondele de orez puse la uscat pe rogojini in fata caselor fara gard. De jur imprejur, o ditamai orezaria se intindea pana la munti, asa ca am ocolit casele, am mai facut o data cu mana bunicului de pe prispa si am luat drumul inapoi.

Barcagiul nostru dormea la umbra unui foisor cand ne-am intors, asa c-am mai tras de timp si de-o cafea 3 in 1 facuta de-un domn in maiou galben, c-o tigara de foi uitata-n coltul gurii.

Pe drumul inapoi, barcagiul nestiind unde am vrea sa mergem, ne-a plimbat pe la clasice- la oamenii care fac barci, la un atelier de tesaturi din fibra de lotus, la o argintarie si la fetele cu gat lung.

A doua zi am fost la piata. Un petic de pamant inconjurat de ape si de zeci de barci ale oamenilor veniti sa se aprovizioneze. In piata, ca la piata- cantare, legume, fructe, flori si peste, noroi, un calugar analizand oferta de DVD-uri, o frizerie si femei pufaind din tigarile lor de foi.

Am plecat de pe lac la rasarit, fara sa-mi treaca o secunda prin cap ca, timp de jumatate de ora, cat a durat sa ajungem la tarm, aveam sa asist la cel mai frumos spectacol din viata mea, cu pescarii-pescari intinzand la navoade sub lumina celui mai mare reflector din lume. Timp bun n-am mai stiut de mine si de gura-mea-casca.

La iesirea de pe lac, pescarul-manechin ne-a mai facut o ultima reprezentatie!

Created By
Cristina Stoian
Appreciate

Made with Adobe Slate

Make your words and images move.

Get Slate

Report Abuse

If you feel that this video content violates the Adobe Terms of Use, you may report this content by filling out this quick form.

To report a Copyright Violation, please follow Section 17 in the Terms of Use.