"Daca nu ai ce manca, vino in myanmar!" Mandalay, Myanmar

Nu m-a sedus imediat! E adevarat ca putin mi s-a tras si de la milioanele de statui ale lui Buddha, prea multe si toate la fel, insirate in nestire pe campii si pe temple, dar cu siguranta orasul, betonat pana in maduva oaselor, murdar si urat mirositor, a cantarit destul in a-mi face o prima impresie. Apoi i-am vazut oamenii si viata intr-o intersectie, de la terasa unei carciumi. N-as sti sa spun de ce mi-a placut, ca-i mult prea altfel de tot ce am trait si nici n-am regasit nimic din mine acolo...

Poate putin a fost si meritul lui Kyaw Kyaw Oo, care obisnuieste sa traga o concluzie dupa fiecare poveste pe care o spune si care ne-a plimbat prin Ava, Sagaing si Amarapura. A lucrat in banca o perioada, dar s-a simtit "ca un spirit prins intr-o oglinda”, asa ca s-a reorientat spre ceva mai pentru suflet. Ca ghid, vorbest mult despre religie, ceea ce i-a asigurat cumva din oficiu o viata-de-dupa mai buna… numai la cate temple a mers cu turistii. Un japonez l-a intrebat odata cum se numeste animalul pe care il avea in fata. "E un Bivol!", isi aminteste amuzat Kyaw Oo ca i-ar fi raspuns. Concluzia e ca “iadul e plin de ingineri”, ca ei n-au timp nici de viata lor, daramite de spiritualitate sau fapte bune.

Mii de calugari buddhisti theravadini traiesc aici si parca totul se invarte in jurul lor. Strazile sunt pline de robe visinii in fiecare diminata, cand colecteaza mancare de la oameni, sau seara cand merg in ceainarii sau la plimbare. "Daca nu ai ce manca sau ce bea, nu-i nicio problema, vino in Myanmar", m-a indemnat ghidul meu, aratandu-mi localnicii care imparteau orez fiert tinerilor. Baietii ajung calugari cel putin o data in viata, dupa varsta de 5-6 ani. Unii aleg sa ramana cu anii, altii rezista cateva zile sau saptamani, dar se intorc in fiecare an. Mananca, se roaga, studiaza si locuiesc impreuna in centre monahale, ca-n niste mici cartiere.

La amiaza, se strang mii in fata cantinei, pentru ultima lor masa din zi.

Unul dintre ei ma intreaba cum ma cheama si de unde sunt. Ii spun. Se prezinta si el. "My name is Mu Thu". Ma fixeaza pentru cateva secunde, si apoi incepe sa rada...a glumit, "Mu Thu e un jucator roman de fotbal". Apoi imi spune numele lui, pe care nu am reusit sa il retin. Ii place sa se uite la televizor, mai ales la meciurile de fotbal. A invatat engleza la manastire si o practica mereu cu turistii. Au trecut 17 ani de cand a venit aici, si n-a mai plecat.

-Si ce o sa faci?

-Nu stiu, inca nu m-am decis. Important este ca pot sa plec oricand!

Isi cere scuze ca nu mai poate continua conversatia, trebuie sa mearga in rand cu ceilalti, sa isi primeasca mancarea.

Aliniati, pasesc toti incet catre sala de mese. Nimeni nu vorbeste in timp ce mananca. Dupa doar 10 minute incep sa se ridice si ies la fel de tacuti. Urmeaza rugaciunile, studiu, apoi program de voie.

Kyaw Kyaw Oo crede ca adevaratii calugari nu ar instiga niciodata la violenta cand vine vorba de musulmanii Rohingya. Probabil ca s-au infiltrat... "oameni ai armatei", zice el, dintr-odata in soapta. Ei sunt cei care au instigat sau poate calugarii, stiind ca printre ei sunt infiltrati, au facut ce au facut de frica.

Intr-o dupa-amiaza am ajuns la una din scolile buddhiste. Copiii erau in vacanta si-si petreceau timpul impreuna in curte. Unul dintre profesori, un calugar la vreo 30 si ceva de ani, ne-a poftit in camera lui aproape goala. Ne-am asezat toti trei pe covor si-am povetit. Cel mai mult la viata de calugar ii place ca are timp sa citeasca tot ce vrea si cat vrea. Tocmai si-a comandat vreo sapte carti si abia asteapta sa le inceapa. Stau toate teanc pe podea, inca infasurate in tipla. Una e despre viata lui Hitler, iar cea de jos e-un Shakespeare. La restul n-am inteles ce scria. Cat despre Rohingya, ei pot ramane in Myanmar, atat timp cat nu emit pretentii.

U-Bein e o lume-ntreaga. Pescari, indragostiti, femei carand pe cap tavi mari cu mancare si racoritoare, calugari lecturand de pe tablete, copii, barci, biciclete, o lume pe care sa stai s-o privesti ore intregi.

In Ava ne-am plimbat cu caruta, am fost printr-un palat al unei foste regine si-am mancat salata amestecata direct cu mana de catre bucatareasa-vanzatoare, la o taraba de langa lac.

Ultima poveste pe care ne-a spus-o prietenul Kyaw Kyaw Oo a fost despre o turista care a cazut in WC. Le-a luat ceva pana au spalat-o. La final a incercat sa-i mituiasca sa nu mai spuna la nimeni ce s-a intamplat, crede Kyaw Oo, altfel de ce ar fi platit ea toata masa si ar fi dat de baut la toata lumea?...

Created By
Cristina Stoian
Appreciate

Made with Adobe Slate

Make your words and images move.

Get Slate

Report Abuse

If you feel that this video content violates the Adobe Terms of Use, you may report this content by filling out this quick form.

To report a Copyright Violation, please follow Section 17 in the Terms of Use.