Loading

ANews Buletinul informativ lunar al Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale

Serie nouă (III.1). Nr. 163, august 2021

Consultări inițiate de Comisia Europeană

Vă invităm să contribuiți la conturarea inițiativei „Calea către reușita școlară” prin împărtășirea ideilor și practicilor dumneavoastră. Consultarea publică este disponibilă până pe 30/09/2021, în 23 de limbi. Completarea chestionarului durează 20 minute. #NextGenerationEU #education #nooneleftbehind

Este una dintre cele mai importante inițiative care promovează obținerea unor rezultate școlare mai bune de către toți tinerii europeni și face parte din activitatea prin care Comisia Europeană pregătește Spațiul European al Educației – #EuropeanEducationArea.

Este esențial pentru întreaga societate europeană ca mediile de învățare să devină mai echitabile, mai incluzive și mai bine pregătite pentru viitor, orientându-se în același timp către o cultură a bunăstării. Toate aceste transformări devin și mai urgente acum, când pandemia a scos la iveală și, în unele cazuri, chiar a amplificat inegalitățile, lacunele și nevoile existente în sistemele noastre de învățământ.

Astfel, din perspectiva de profesioniști implicați în educație și formare, care credeți că sunt cei mai importanți factori care garantează că toți elevii își pot atinge întregul potențial, indiferent de contextul socio-economic sau de situațiile particulare în care trăiesc?

Vă invităm să contribuiți și la Consultarea privind educația pentru sustenabilitatea mediului. Contribuțiile pot fi transmise până la data de 24 septembrie a.c.

Această nouă inițiativă va stabili provocările cheie pentru integrarea sustenabilității mediului în educație și va recomanda o serie de acțiuni pentru furnizorii de educație și formare și factorii de decizie politică. De asemenea, va fi detaliat modul în care COM intenționează să sprijine acest domeniu în următorii ani, prin asigurarea unei finanțări adecvate la nivelul UE.

Ambele invitații se pot distribui fără moderație! 😊

*) Pentru accesul la chestionare va fi nevoie să folosiți EU-Login și autentificarea pe bază de 2 factori.

Din cuprins:

  • Știri. Evenimente. Perspective de învățare: Erasmus+ a acordat premiul pentru tineret în cadrul Galei Premiilor Participării Publice —//— ACCES SOLIDar. La Predeal și Constanța —//— #ErasmusDays 2021 – Ediția a 5-a —//— 2021 - CONNECTOR 6 - ediție online —//— Erasmus fără hârtii – Semnătura electronică —//— Vrei să fii AmbasaDOR de învățare?
  • Povești Erasmus+ de succes, coordonate de instituții din România: MONT-GUIDE+: Modern mountain guide occupation and training for enhancing competitiveness of European mountain tourism and increase workforce mobility of the sector
  • Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021: Ultimele termene limită din etapa curentă a programului
  • Învățământ universitar în Erasmus+: Erasmus+ App —//— Povești din experiența mea Erasmus – inspirația de care ai nevoie —//— Învățare, predare și formare cu Universitatea „Ovidius“ din Constanța
  • Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic: Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești oferă experiențe europene de formare profesională
  • Educație școlară în Eramus+: Experiența primului proiect Erasmus+ un plus valoare de necontestat
  • Corpul European de Solidaritate: Clubul fetelor
  • Formator – transformator
  • Eurodesk România te informează
  • Multilingv. Multicultural
  • Publicațiile Eurydice
  • Vă recomandăm & 3/lună

Știri. Evenimente. Perspective de învățare

Erasmus+ a acordat premiul pentru tineret în cadrul Galei Premiilor Participării Publice

Gala Premiilor Participării Publice este un eveniment anual organizat de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe) care își propune identificarea inițiativelor comunitare și recunoașterea cetățenilor, grupurilor și organizațiilor care, prin demersuri civice și de advocacy au reușit să schimbe în bine diversele probleme cu care se confruntă comunitățile. Fiind necesar să se adapteze unor condiții excepționale de organizare, ediția din acest an a Galei a devenit un eveniment itinerant prin care organizatorii i-au pus sub reflectoare pe premianți chiar în locurile din care provin, acolo unde au luat atitudine și au inițiat schimbarea. Altfel spus, așa cum explica CeRe viziunea acestui eveniment: ”anul acesta le vom oferi statui câștigătorilor Galei și ne vom duce la firul ierbii, acolo unde autenticitatea poveștilor civice vine din conversațiile directe cu premianții, în spațiile lor familiare, de unde își iau forța, motivația și inspirația de a schimba în bine lucruri în jur”.

Păstrând tradiția din galele anterioare, ANPCDEFP a acordat Premiul special pentru tineret, iar inițiativa câștigătoare din acest an aparține Asociației pentru Dezvoltare Activă – ADA. Această asociație, alături de organizațiile Go Free - Asociația pentru Sprijinirea Societății Civile, Asociația Curba de Cultură și Asociația DEIS a implementat proiectul ”Satul European de Tineret”, finanțat prin programul Erasmus+. În timp, proiectul și-a dovedit importanța la nivelul comunităților rurale și și-a asigurat sustenabilitatea prin transformarea sa într-un veritabil program menit să sprijine sectorul de tineret din mediul rural, prin activarea tinerilor și autorităților publice din aceste comunități, facilitând totodată consolidarea politicilor publice de tineret în mediul rural, la nivel național și internațional. Astfel, anual se acordă titlul de ”Sat European de Tineret” localităților interesate să aducă la masa dialogului constructiv tinerii și autoritățile locale, fiind încurajate și sprijinite toate demersurile în acest scop. De asemenea, ADA intenționează să organizeze anual Summitul Tinerilor din Mediul Rural, ediția din acest an desfășurându-se în perioada 30 august – 4 septembrie în comuna Aroneanu, județul Iași. Tot prin proiect, în acest an tineri din 4 sate (Cleja, Slimnic, Grivița și Aroneanu) au fost implicați în activități educative și angrenați în demersuri de apropiere și comunicare cu autoritățile locale.

ACCES SOLIDar. La Predeal și Constanța

Ai între 18 și 30 de ani și o idee tare de proiect în căutare de finanțare europeană cu birocrație minimă? Ai ACCES* la Predeal sau Constanța între 17 și 19 septembrie.

Următorul termen limită pentru solicitare de finanțare pentru proiecte de solidaritate este 5 octombrie. Acestea sunt un excelent punct de plecare pentru implicarea tinerilor în comunitate. Au o abordare extrem de flexibilă și prietenoasă, adresându-se nu numai organizațiilor de tineret dar mai ales grupurilor informale de tineri. Așadar, dacă ești tânăr și mai ai câțiva prieteni alături de care simți că poți să abordezi o nevoie punctuală a comunității, și nu neapărat în cadrul unei organizații, aceste proiecte pot fi soluția cea mai potrivită!

Tu vii cu zvâc, voie bună și poftă de schimbare și de învățare cum să scrii un astfel de proiect. Noi oferim cazare, masă și un program de formare interactiv facilitat de doi oameni cu experiență.

Dă click pe link-ul „Înscrie-te aici“, din partea stângă a ecranului, până pe 6 septembrie – deși am zice că azi ar fi numai bine!

*) ACCES - Atelier apliCat pentru Corpul European de Solidaritate

Photo credits: pexels.

Mentoring Under Constuction - let's face it!

Mentoring Under Constuction - let's face it! continuă procesul început de mai bine de un an și jumătate de construcție a unei comunități internaționale de mentori în cadrul programului Corpul European de Solidaritate. De data aceasta într-un eveniment față în față!

Poți participa dacă...

  • ești deja mentor în proiecte de voluntariat sau te pregătești pentru această experiență;
  • ești implicat în proiecte de voluntariat în calitate de coordonator sau de facilitator al proceselor de învățare;
  • dezvolți resurse sau instrumente de mentorat (indiferent că acest lucru se întâmplă în Corpul European de Solidaritate sau în afara sa).

Pentru că este important să dezvoltăm o comunitate de suport, dedicată și implicată, acest eveniment își propune să:

  • conecteze profesioniști din domeniul mentoratului din toată Europa;
  • ofere un spațiu de lucru și de împărtășire a bunelor practici și a resurselor relevante;
  • abordeze provocările care apar în activitatea de mentorat;
  • identifice și să pună bazele următorilor pași de lucru împreună și a sprijinului reciproc.

Evenimentul se va desfășura în limba engleză, în București, între 24 - 28 octombrie. 25, 26 și 27 octombrie vor fi zile efective de lucru, iar celelalte două zile vor fi alocate călătoriei.

#ErasmusDays 2021 – Ediția a 5-a

#ErasmusDays se adresează nu numai participanților la programul Erasmus+, ci tuturor organizațiilor interesate de promovarea valorilor europene, învățării sub toate formele sale, implicării comunitare și dorinței de schimbare în bine prin educație.

Prin excelență, însă, #ErasmusDays 2021 comunică marca Erasmus+ și, pe parcursul a trei zile: 14, 15 și 16 octombrie 2021, vorbește despre rezultatele și impactul proiectelor Erasmus+ pentru a le face vizibile cetățenilor, comunității, profesioniștilor și factorilor de decizie.

Sunt invitați să se înscrie toți actorii implicați în program (instituții de învățământ și de formare, întreprinderi, centre de cercetare, camere de comerț, agenții de ocupare a forței de muncă, asociații și ONG-uri etc.) dar și celor care intenționează să devină parte a marii comunități Erasmus+, cu toții fiind încurajați să prezinte impactul proiectelor și inițiativelor întreprinse.

Se recomandă organizarea de evenimente care vizează prioritățile programului Erasmus+ 2021-2027: includerea persoanelor cu oportunități reduse, transformarea digitală, dezvoltarea durabilă, participarea tinerilor la luarea deciziilor.

CONNECTOR 6 – online: 9 - 12 noiembrie 2021

Aflat la a 6-a ediție, CONNECTOR 6.0 își propune să creeze un spaţiu online de interacţiune pentru pasionați și facilitatori ai procesului de învățare non-formală. Evenimentul se adresează tuturor celor interesați de învăţarea interactivă: formatori, facilitatori, lucrători de tineret, cadre didactice din toate sectoarele acoperite de programul Erasmus+: tineret, educaţia adulţilor, educaţie formală (preuniversitară sau universitară), formare profesională (VET).

Connector 6.0 se va desfășura online, pe platforma Zoom, pe parcursul a 4 zile, iar persoanele selectate vor avea posibilitatea să participe la unul din atelierele propuse a căror descriere va fi publicată în curând, pe pagina evenimentului.

Criterii de selecţie:

  • implicarea activă în organizația pe care o reprezintă;
  • motivaţia personală şi profesională;
  • motivația de a împărtăși metodele învățate și a le pune în practică în comunitatea din care provin;
  • abilităţi lingvistice, evenimentul se desfășoară integral în limba engleză.

Alte informații:

  1. Numărul maxim de participanți din România: 30. Se așteaptă un număr de 100 de participanți din întreaga Europă, iar împărțirea pe ateliere va avea în vedere o distribuire geografică.
  2. Participarea NU presupune vreo taxă sau alt cost de participare
  3. Toți participanții selectați vor fi contactați individual în vederea selectării atelierului la care urmează să ia parte

Mobilitatea transnațională a elevilor – un proiect al Agenției Naționale din Polonia în parteneriat cu ANPCDEFP

Fundația pentru Dezvoltarea Sistemului Educațional (FRSE) – instituție care implementează Programul Erasmus+ în Polonia, dar și alte 9 programe de finanțare – derulează în perioada 2018-2023, în parteneriat cu ANPCDEFP, un proiect de mobilitate transnațională a elevilor. Prin proiect se estimează că se vor finanța mobilitățile unui număr de 14.000 de elevi polonezi care vor putea vizita școli din țările UE. Grupurile de elevi, formate din 10-20 de copii, însoțiți de cadre didactice, vor participa la cursurile organizate în școlile partenere, pentru o perioadă de 1 sau 2 săptămâni.

În ce-a de-a treia rundă de implementare a proiectului, vor primi finanțare următoarele școli din România:

Erasmus fără hârtii - SEMNĂTURA ELECTRONICĂ

Încă din 2016, conform aplicării unor reglementări și regulamente la nivel european, instituțiile administrației publice din statele membre trebuie să utilizeze și să accepte semnătura electronică. Din perspectiva implementării cât mai urgente a conceptului Erasmus fără hârtii (”Erasmus without paper” - instrument dedicat inițial învățământului universitar, care urmează să fie extins și către celelalte domenii), ANPCDEFP încurajează toți beneficiarii și colaboratorii să utilizeze alternative și tehnologii care au în vedere simplificarea circuitului documentelor.

Colegii din rețelele de colaboratori (inspectori școlari, coordonatori Erasmus din universități, formatori etc.) sunt rugați să anunțe toate instituțiile pe care le pot contacta din zonele și comunitățile pe care le reprezintă pentru a impulsiona introducerea semnăturii electronice calificate, digitalizarea fiind o prioritate majoră nu numai la nivel Uniunii Europene, dar și la nivelul Guvernului României. Astfel, toată corespondența oficială ocazionată de finanțarea proiectelor de mobilitate, cooperare, solidaritate sau participare la evenimente internaționale va fi mult simplificată și se va derula mai rapid.

Costurile privind obținerea kitului și reînnoirea certificatului digital pentru perioada de implementare a proiectelor finanțate prin programele Erasmus+ și/sau ESC (Corpul European de Solidaritate) pot fi acoperite din bugetele aferente capitolelor Management și implementare proiect/Sprijin pentru organizarea mobilităților.

În România, începând cu aprilie 2020, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) – pe care îl cunoașteți din interacțiunea cu serviciile 112 sau RO-ALERT – a fost desemnat ca unul dintre prestatorii de servicii de încredere, calificate, pentru gestionarea sistemelor de semnătură electronică care vor fi folosite de instituțiile și autoritățile publice centrale. Intrarea în posesia semnăturii digitale se poate face prin trimiterea unei solicitări la relatiipublice@sts.ro.

Vrei să fii ambasaDOR de învățare? Hai în rețeaua ANPCDEFP! (Termen limită deschis)

Ai urmărit scenele? Sperăm că da. Acum hai și tu pe scenă: o scenă a celor care au simțit emoțiile din proiectele europene de învățare. A celor care au fost voluntari, care au făcut practică într-o altă țară, care au studiat acolo. O scenă a profesorilor care învață de la alți profesori, a elevilor entuziasmați de ceea ce au descoperit, a lucrătorilor de tineret care cresc inițiative. O scenă cu emoții, cu informații, cu încredere, cu inspirație, cu acțiune.

ANPCDEFP caută ambasadori de învățare: elevi, profesori, lucrători de tineret, studenți, voluntari. Oameni care au trăit direct experiența unui proiect european, care simt că așa au învățat și au crescut. Oameni dornici să dea mai departe povestea lor, împreună cu informații despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate. Dacă și tu crezi în învățare, în valorile europene, în bucuria de a descoperi culturi și perspective și în responsabilitatea de a da mai departe, atunci acest rol – de a-i însoți și pe alții în primii lor pași către Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate – ți se va potrivi.

Ca ambasador, vei oferi informații de bază despre programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate, pornind de la propria ta experiență. Vei putea să împărtășești aceste lucruri în diferite contexte și pe diferite canale: în întâlniri cu persoane interesate de proiectele europene, online, în scris, prin filme, articole, podcast, pe Facebook și prin orice modalitate creativă care poate duce informația mai aproape de cei care au nevoie de ea.

Ce trebuie să faci?
  1. Să completezi acest scurt formular de înscriere.
  2. Să îți scrii povestea de învățare în context european în cca 700 de cuvinte (încearcă să răspunzi, în propriul tău stil, la întrebări precum: cum m-a transformat experiența din proiect? a avut mobilitatea mea impact asupra celor din jurul meu? ce vreau să transmit celorlalți? cum aș putea motiva pe cineva să încerce Erasmus+ sau Corpul European de Solidaritate?).
  3. Să ne spui, într-un video de cel mult 1 minut, de ce vrei să fii ambasador.

Articolul/eseul și video-ul trebuie să ajungă la adresa comunicare.an@anpcdefp.ro. Video-ul poate fi trimis prin transfer sau ca link, după ce în prealabil a fost încărcat pe canalul tău de Youtube. Un avantaj: dacă ai de spus o poveste de includere – adică dacă ai fost implicat într-un proiect european care a avut ca prioritate includerea persoanelor cu oportunități reduse sau care a creat resurse pe includere

Ce oferim?

O comunitate. Un cadru de învățare. Resurse. Oportunități de formare. Materiale. Vizibilitate. Climat pozitiv. Energie bună.

Povești Erasmus+ de succes, coordonate de instituții din România

Spațiul care găzduiește rezultatele tuturor proiectelor Erasmus+, implementate în întreaga Europă, este Platforma Erasmus+ Project Results (EPRP) de pe site-ul Comisiei Europene. Această bază de date oferă un acces simplu și rapid la descrierile și rezultatele proiectelor finanțate prin Programul Erasmus+ dar și la proiecte finanțate prin programele precedente dedicate educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Fiecare descriere de proiect include și datele de identificare ale instituțiilor coordonatoare și partenere, reprezentând o reală sursă de inspirație și alcătuind o colecție bogată de bune practici și povești de succes. Proiectele din aceste două categorii s-au distins prin relevanță și inovație în abordare, prin potențialul de comunicare, impact sau design.

Platforma permite multiple opțiuni de identificare a proiectelor după cuvinte cheie, după acțiuni sau ani, prin opțiunea de căutare sau de căutare avansată. Lista proiectelor care vă interesează – rezultată în urma aplicării propriilor filtrări și sortări – poate fi salvată ca fișier Excel sau ca broșură (în format pdf).

Până în acest moment, sunt încărcate în această bază de date 13 povești de succes și 300 proiecte de bune practici coordonate de instituții din România. O mare parte dintre ele sunt deja finalizate. Pe parcursul anului, vă vom prezenta o serie de articole lunare care se vor concentra pe aspecte legate de sustenabilitatea acestor proiecte. Veți afla cum au supraviețuit rezultatele proiectului după încheierea perioadei de finanțare și dacă au generat implementarea altor proiecte, ce a devenit parteneriatul și cum s-au implicat instituțiile partenere în transferul rezultatelor către alte grupuri țintă sau instituții.

Vă invităm să parcurgeți aceste povești care vă pot ajuta să vă transformați propriul proiect într-o poveste de succes, să găsiți soluții la unele dintre problemele cu care vă confruntați în instituția sau comunitatea dvs. sau să găsiți parteneri pentru viitoare proiecte.

MONT-GUIDE+: Modern mountain guide occupation and training for enhancing competitiveness of European mountain tourism and increase workforce mobility of the sector

Turismul montan a cunoscut o dezvoltare spectaculoasă în ultimele decenii. Muntele, rezervat odinioară doar inițiaților, este acum accesibil publicului larg. Nevoia pentru ghizi montani bine pregătiți, care să ofere siguranță și servicii de calitate, diversificate și complexe a crescut și ea. Existența unor ghizi cu nivel de pregătire diferit de la o țară la alta și chiar în cadrul aceleași țări, nu este de dorit pentru o ocupație în care siguranța clienților este esențială. Proiectul Mont-Guide+ realizat în cadrul perteneriatului strategic între organizații din Italia, Bulgaria și România, în domeniul educației și formării profesionale, și-a propus reducerea acestor probleme.

Ce am realizat în acest proiect? Ce a adus nou proiectul nostru?

Primul obiectiv al proiectului (2017-1-RO01-KA202-037357) a fost creșterea nivelului de pregătire a ghizilor în țările partenere (România și Bulgaria) și alinierea acestuia la nivelul de pregătire a ghizilor din țările alpine (ex. Italia).

Pentru a atinge acest obiectiv, am dezvoltat un standard ocupațional modern pentru ghidul montan, un standard care poate fi adaptat și altor țări europene. Câteva dintre elementele de noutate ale standardului elaborat sunt: adăugarea de competențe „ecologice”, protecția mediului, un turism responsabil și durabil; integrarea curriculei de învățare în standard; introducerea unor criterii clare de evaluare.

Datorită acestor elemente inovatoare, formarea și evaluarea profesională pot fi realizate într-o manieră unitară la nivel național și în conformitate cu nivelul de formare din țările cu tradiții vechi din Comunitatea Europeană. Aceste elemente reprezintă, de asemenea, un prim pas în ceea ce privește transparența și mobilitatea profesională pentru ghizii montani.

În același timp, a asigurat adaptarea ocupației ghidului montan la cerințele pieței turistice, prin interesul sporit pentru cultura tangibilă și intangibilă a locurilor, istoria, bucătăria și tradițiile locale.

Calitatea standardului dezvoltat în cadrul proiectului a fost recunoscută de Federația Internațională a Asociațiilor Ghizilor Montani (IFMGA), organismul internațional de reglementare pentru ocuparea ghizilor montani.

În România, standardul a fost trimis spre validare autorităților competente. În decembrie 2019, standardul elaborat în cadrul proiectului a fost avizat și adoptat la nivel național prin Decizia ANC 423/19.12.2019. Ca urmare a adoptarii noului standard, ocupația de ghid montan a fost înscrisă în Registrul Național al Calificărilor (cu nr. RO/04/1014/210).

Un alt obiectiv al proiectului a fost crearea unui manual electronic sub forma unei platforme de e-learning, care este utilizat la cursurile pentru ghizii montani.

Conținutul platformei și al cursurilor a fost dezvoltat folosind metodologii inovatoare, prin încorporarea de imagini, sunete, materiale audio-video, animații și interacțiuni. Învățarea individuală, care folosește materiale de studiu aprofundate (pdf, power-point), este combinată cu exerciții interactive de autoevaluare, chaturi și forumuri.

Platforma de e-learning adaugă valoare pregătirii ghizilor montani și este un factor important pentru îmbunătățirea calității programului de instruire a ghizilor montani, mai ales in condițiile pandemiei.

În plus, proiectul a adus și rezultate directe și imediate. Unul dintre acestea sunt cursurile scurte organizate în toate țările partenere pentru formarea persoanelor defavorizate, cu posibilități materiale limitate: șomeri, persoane cu vârsta peste 50 de ani, tineri sub 25 fără venituri, provenind din familii monoparentale, etc.

În aceeași categorie de rezultate directe au fost cele două antrenamente organizate în Italia, la Gressoney. Prima instruire a fost pentru instructori și personalul din cadrul partenerilor de proiect. Al doilea antrenament în Gressoney a fost dedicat participanților la cursul de ghid montan. Ambele evenimente au reprezentat o oportunitate excelentă de a face schimb de cunoștințe și de a spori competențele profesionale ale ghizilor montani participanți la proiect.

La fel de importante sunt rezultatele intangibile ale proiectului, legăturile de cooperare și prietenie care au fost stabilite în timpul proiectului între participanți, adevărate punți care leagă cele trei țări partenere: Italia, Bulgaria și România.

Instituțiile implicate în proiect, sub coordonarea – Asociației Ghizilor Montani din România, au fost: AITR – Associazione Italiana Turismo Responsabile, Professional team S.R.L., SC EDUFOR SRL, Ecosystem Europe Association, Monterosa academy ASD, Eco Monde, Bulgarian Association of guides in natural environment .

Felicia Enache

#DiscoverEU

Din cauza pandemiei de Covid-19, ambele runde DiscoverEU planificate în 2020 au fost anulate și amânate. Pentru tinerii care încă nu au utilizat permisul de călătorie DiscoverEU câștigat la runda din noiembrie 2019, a fost prelungită perioada de călătorie până la data de 30 septembrie 2022. Ei vor fi contactați de echipa DiscoverEU care îi va ghida în continuare.

Dacă situația epidemiologică și reglementările din Europa vor permite, inițiativa DiscoverEU va fi relansată în această toamnă, în perioada 12-26 octombrie 2021, iar nu mai puțin de 60.000 de premise de călătorie vor fi puse la dispoziția tinerilor interesați.

Puteți urmări website-ul Erasmus+ unde veți găsi actualizări în mod constant, de asemenea, Portalul European pentru Tineret și grupul oficial de pe Facebook #DiscoverEU.

Participanții pot contacta direct contractantul la hello@start-discover.eu.

Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021

Pe parcursul ultimelor două săptămâni au fost publicate apelurile la propuneri de proiecte care finalizează faza curentă de implementare a Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antreprenoriatul Tinerilor (ESAYEP), 2014-2021 în România. În prezent, pentru fiecare dintre sectoarele cărora li se adresează programul există deschis cel puțin un apel.

Instituțiile de învățământ universitar pot depune propuneri de proiecte de cooperare și de mobilitate, cu termen limită 25 octombrie 2021, ora 13:00 (ora României). Există, de asemenea și un apel căruia îi pot răspunde universitățile – o noutate absolută în program – și care se adresează Componentei Roma. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor de proiecte care vizează includerea copiilor romi în școală este 03 decembrie 2021, ora 13.00 (ora României).

Același termen limită îl au și instituţiile din sistemul de învăţământ preuniversitar cu rol în susţinerea dezoltării educaţiei în şcoli – Inspectorate Şcolare Judeţene (ISJ), Centre Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE), Case ale Corpului Didactic (CCD) – care pot trimite proiecte relevante pentru activitatea lor, conform detaliilor și cerințelor din apel.

Școlile profesionale, liceele tehnologice şi companiile/întreprinderile lor partenere implicate în proiecte pot alege să depună proiecte de cooperare și mobilitate (cu termen limită 1 februarie 2022, ora 13.00, ora României) sau proiecte naționale (cu termen limită 15 februarie 2022, ora 13.00, ora României).

Pentru a veni în sprijinul găsirii de parteneri în Norvegia – cu sprijinul partenerului nostru de program din Norvegia, The Norwegian Center for International Cooperation in Education (DIKU) – vă propunem să consultați următoarele pagini de resurse:

Învățământ universitar în Erasmus+

Învață, cunoaște, explorează! Ia inițiativa și bucură-te de o experiență Erasmus+ în altă țară!

În Erasmus+ App găsești un ghid pas cu pas cu informații utile, sfaturi practice sau povești de mobilitate ale altor studenți! Accesează varianta desktop sau instalează aplicația din Google Play Store / iTunes App Store pe smartphone sau tabletă.

Povești din experiența mea Erasmus – inspirația de care ai nevoie

Paris este un oraș cu 1000 de atmosfere; acum înțeleg de ce toată lumea vorbește despre el cu atât de mult entuziasm. Nici măcar situația provocată de COVID-19 nu a putut opri frumusețea Parisului, pentru că indiferent de câte restaurante și magazine sunt închise, orașul își păstrează frumusețea atunci când soarele apune și se aprind luminile peste fiecare clădire istorică.

În timpul experienței mele Erasmus, am studiat oftalmologia, viitoarea mea specialitate din domeniul veterinar, și am facut parte dintr-o echipă de colegi care mi-au devenit prieteni. Am progresat atât la nivel personal, cât și ca viitor medic veterinar. La început mi-a fost teamă să plec la Paris, dar apoi am fost atât de fericită în acest oraș încât nu mi-am mai dorit să plec! La numai două luni după încheierea experienței mele Erasmus la Paris, am primit o ofertă de angajare și acum lucrez permanent într-o clinică pentru animale mici.

Agathe Rault este studentă a Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară ”Ion Ionescu de la Brad” din Iași și a participat în perioada septembrie – decembrie 2020 la o mobilitate de practică la Centre Hospitalier Vétérinaire Frégis, Franța.
Portugalia m-a primit cu brațele larg deschise, cu o vreme minunată și caldă, însoțită de oameni prietenoși. Acest stagiu mi-a adus un mare plus din toate punctele de vedere, atât profesional, cât și personal, moral și psihic în această perioadă destul de tulbure a omenirii.

Lucrez cu pești zebră adulți în România și am reușit să obțin propriii mei peștișori în laboratorul universității gazdă, cu ajutorul cărora am realizat mai multe experimente. Rezultatele dobândite în urma acestora vor fi cuprinse în teza mea de doctorat și într-un articol științific; ceea ce, zic eu, este o realizare! Poza este făcută chiar de către profesoara mea coordonatoare din stagiu în ultima mea zi în laborator.

Madălina Robea este studentă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și a participat în perioada octombrie – decembrie 2020 la o mobilitate de practică la Universidade de Aveiro, Portugalia.
În ciuda pandemiei COVID-19 și a multelor restricții, am avut multe de învățat și în continuu am trăit momente superbe.

Mobilitatea Erasmus mi-a oferit prilejul să cunosc oameni faini, să dobândesc noi cunoștințe în diverse domenii și să-mi îmbunătățesc nivelul limbilor străine. Sunt încântată că am avut ocazia să particip în cadrul acestei mobilități, să rămân profund impresionată de Germania, de cultura și tradițiile ei deosebite. Mă bucur mult că am devenit mult mai independentă mulțumită programului, iar bursa a fost super prielnică.

Sistemul universitar german mi-a părut din start destul de diferit de cel românesc, dar cu timpul m-am obișnuit și am fost încântată că orice student își poate alege cursurile în funcție de preferințele sale. Sistemul e digitalizat, modernizat şi oferă șansa fiecărui student să fie orientat de niște profesori cu experiență vastă și profesioniști în domeniile în care predau. În concluzie, sunt extrem de recunoscătoare și mulțumită ca am avut șansa să particip la această mobilitate, am avut o experiență extrem de frumoasă și mereu îmi voi aminti cu drag de oamenii şi locurile care mi-au rămas aproape de suflet!

Victoria Ucrainean este studentă a Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București și a participat în perioada octombrie 2020 – februarie 2021 la o mobilitate de studiu la Technische Universitaet Ilmenau, Germania.

Învățare, predare și formare cu Universitatea „Ovidius“ din Constanța

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a participat, în perioada 02-08 iulie 2021, la activitățile primului eveniment de învățare, predare și formare (Learning, Teaching, Training - LTT), desfășurat în cadrul proiectului „Adaptation Guide to Educational System & Social Life for International Students“ (SOS), cod 2019-1-TR01-KA205-073529. Din delegația UOC au făcut parte: conf.univ.dr. Denis Ibadula, directorul proiectului, asist.univ.drd. Cristina Rogojină și ec.drd. Răzvan-Ionuț Drugă, membri în cadrul proiectului.

În data de 04 iulie 2021, echipa UOC a susținut o serie de prezentări, după cum urmează:

  1. The tasks of Ovidius University of Constanta, Romania - the largest University at the Black Sea Coast - in the project 2019-1-TR01-KA205-073529, „Adaptation Guide to Educational System & Social Life for International Students” - conf.univ.dr. Denis Ibadula.
  2. International Student Programs and Preparatory year at Ovidius University of Constanta - Romania - asist.univ.drd. Cristina Rogojină.
  3. International Education at Ovidius University of Constanta through Erasmus Plus Programme - ec.drd. Răzvan-Ionuţ Drugă.

Referitor la desfășurarea acestui eveniment, conf.univ.dr. Denis Ibadula a declarat: „Participarea la această primă activitate de tip LTT a fost una foarte fructuoasă, din mai multe puncte de vedere. Pe de-o parte, echipa noastră și-a putut face cunoscută activitatea desfășurată până acum în cadrul proiectului. Pe de altă parte, liderii de proiect ne-au oferit noi instrucțiuni referitoare la următoarele sarcini pe care le avem de îndeplinit până la următoarele întâlniri.

Prin participarea la activitățile din cadrul acestui eveniment am reușit să facem cunoscute partenerilor și publicului larg atât programele de studii cu predare în limba engleză ale UOC, cât și anul pregătitor. Totodată, suntem extrem de încrezători că aplicația SOS (Software of Student) va facilita integrarea studenților internaționali care aleg UOC și va reafirma poziția de top a universității noastre la Marea Neagră”, a completat asist.univ.drd. Cristina Rogojină.

În încheiere, ec.drd. Răzvan-Ionuț Drugă a declarat: „În urma acestei experiențe suntem convinși că vom putea dezvolta actuala cooperare dintre organizațiile implicate în proiectul SOS și vom putea pune bazele unor noi colaborări, prin care să reușim să intensificăm procesul de internaționalizare la UOC. Temele abordate în cadrul workshopurilor la care am luat parte ne-au ajutat să înțelegem mai bine problemele cu care se confruntă studenții internaționali, iar rezultatele intelectuale propuse în acest proiect vor fi un prim pas în rezolvarea acestora.

Pe lângă workshopurile organizate, echipa UOC, alături de ceilalți parteneri, au avut ocazia de a participa și la câteva activități social-culturale, printre care amintim vizitele la Muzeul Panoramic din Bursa sau în împrejurimile orașului Gölyazı.

Proiectul Adaptation Guide to Educational System & Social Life for International Students (SOS), cod 2019-1-TR01-KA205-073529, cu o valoare totală de 201.746 EUR, finanțat din fondurile Programului Erasmus Plus, este implementat în perioada 01 iunie 2019 - 31 mai 2022, în cadrul unui consorțiu format din șapte instituții, al cărui lider este Bursa Uludağ University (Turcia). Celelalte organizații partenere sunt: Universitatea „Ovidius” din Constanța (România), Hryhorii Skovoroda University in Pereiaslav (Ucraina), Society for Intercultural Research and Friendship (Turcia), POLAR Arastirma Teknoloji A.S. (Turcia), Ankara Student Youth Group (Turcia) și Solution : Solidarité & Inclusion (Franța).

Erasmus+ în învățământul vocațional și tehnic

Reuniune VET Erasmus+ la Cluj-Napoca

Cu scopul de a continua promovarea noutăților și oportunitățile noii generații de programe Erasmus+ 2021-2027, în data de 30 iulie 2021, ANPCDEFP a organizat o reuniune de informare la sediul Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Evenimentul s-a adresat în special organizațiilor fără experiență anterioară în cadrul programului, dar interesate să se implice în viitoare inițiative și proiecte transnaționale de învățare. Au fost prezenți 60 de reprezentanți din cadrul școlilor, liceelor, IȘJ Cluj, DGASPC, DJST Cluj, organizații de tineret și din mediul universitar.

Întâlnirea a pornit de la importanța identificării unei nevoi organizaționale sau comunitare de către organizațiile interesate să aducă o schimbare în bine și găsirea unor parteneri internaționali cu care să poată răspunde acestei nevoi. Au fost prezentate elemente de management de proiect și s-a pus accent pe asigurarea unui impact cât mai consistent la nivel local și instituțional, prin intermediul proiectului. De asemenea, au fost prezentate două exemple de bună practică, respectiv proiectele implementate de către Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan“. Directorul școlii, Liviu-Gabriel Dumitru, a prezentat beneficiile pentru organizație, pentru partenerii din proiecte, dar mai ales spentru viitorii agenți de poliție, formați în cadrul școlii în urma implemenării proiectelor Erasmus+: FAST ”Instrumente de evaluare și practici inovatoare în procesul de formare profesională din domeniul apărării și ordinii publice - metode și tehnologii îmbunătățite digitale și online” și TRIDENT ”Guiding the guide - an European approach of police internship”.

Pe lângă elementele de noutate ale programului pentru următorii 7 ani și exemplele de bună practică, în cadrul reuniunii a fost prezentată și oportunitatea de a candida la următorul termen din 3 noiembrie pentru parteneriate de mică anvergură. Sunt așteptate în special candidaturile organizațiilor fără experiență anterioară din sectoarele: educație școlară, educația adulților, formare profesională și tineret, în acest sens urmând să fie organizate mai multe acțiuni de sprijin din partea ANPCDEFP sub forma unor ateliere de scriere a proiectelor dedicate acestui tip de acțiune, dar și sesiuni de informare și consiliere.

Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești oferă experiențe europene de formare profesională

Elevii Liceului de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești au participat la un stagiu de pregătire practică în Spania în cadrul proiectului de formare profesională „Plasamente europene pe piața muncii - opțiuni viabile pentru creșterea motivației pentru învățare și formare profesională și pentru șanse sporite de angajare” (2020-1-RO01-KA102-078194), finanțat prin Programul ERASMUS+.

Timp de trei săptămâni, între 17 mai - 5 iunie 2021, în parteneriat cu organizațiile M.E.P. Europrojects Granada (organizație intermediară) și Granada Es Medio Ambiente S.L. (organizație de primire), participanții proiectului și-au desfășurat stagiul de pregătire practică în orașul Granada situat la poalele Munților Sierra Nevada din Spania.

Cei 14 elevi participanți au desfășurat lucrări practice la ferma Huerta de Gui, sub îndrumarea tutorelui spaniol desemnat de parteneri și a profesorilor însoțitori români. Au observat influența factorilor de mediu asupra creșterii și dezvoltării plantelor, au executat lucrări de îmbunătățire a condițiilor de viață pentru plante, s-au familiarizat și și-au însușit normele de sănătate și securitate în muncă specifice lucrărilor de îmbunătățire a factorilor de mediu. Elevii și-au evaluat nivelul de pregătire în raport cu cerințele unui loc de muncă și și-au asumat responsabilitatea față de sarcinile primite, au avut inițiative în cadrul echipelor de lucru, și-au exprimat opinia cu privire la aplicarea măsurilor agroameliorative de îmbunătățire a lucrărilor solului - condiții esențiale pentru viitoarea lor formare profesională ca tehnicieni horticultori. Așadar, participanții au avut posibilitatea de a dobândi competenţe necesare profesioniștilor din domeniul lor de activitate, extrem de importante pe piaţa muncii.

Pe parcursul stagiului, elevii au fost apreciați pentru seriozitatea și cunoștințele de specialitate demonstrate. Pe lângă multitudinea de activități practice desfășurate în fiecare zi, elevii au avut ocazia de a participa și la activități culturale, al căror scop a fost descoperirea istoriei regiunii Andaluziei, urmele acesteia reflectându-se în stilurile arhitecturale ale impunătoarelor sale catedrale. Printre cele mai importante obiective pe care elevii Liceului de Agricultură și Industrie Alimentară Odobești le-au vizitat, se numără: Alhambra (Nasrid Palaces, Alcazaba și Generalife), Muzeul de Științe și Biodomo, orașele Sevilia, Cordoba, al cărui centru vechi este înscris în patrimoniul UNESCO, și Malaga.

Nu ne-a fost ușor. A trebuit să luptăm cu pandemia și cu teama părinților, dar și cu reticența celor din jur care nu ne dădeau nicio șansă realizării mobilității. Dar nu a fost așa, mobilitatea a fost un real succes, elevii bucurându-se de o experiență internațională ce a venit după o lungă perioadă de privațiuni la nivelul socializării, călătoriilor și formării profesionale . A fost un risc asumat de către toți participanții, însă am luat toate măsurile de precauție posible: asigurări medicale care acopereau riscul de îmbolnăvire cu Coronavirus, cheltuieli medicale și de repatriere, bilete de avion pentru cursă fără escală, măști și dezinfectant pentru toți. În ciuda stresului și a dificultăților întâmpinate înainte de mobilitate, totul a decurs bine pe perioada stagiului putându-ne bucura atât de pregătirea profesională oferită de parteneri, cât și de activitățile culturale oferite de țara gazdă”, ne mărturisește responsabilul de proiect.

Proiectul Erasmus mi-a oferit oportunitatea de a ieȘi pentru prima datĂ din ȚarĂ Și pentru a cunoaȘte cultura, istoria Și obiceiurile locuitorilor SpaniEI.

Proiectul Erasmus+ mi-a oferit oportunitatea de a ieși pentru prima dată din țară și de a cunoaște atât cultura, istoria cât și obiceiurile locuitorilor din Spania. A fost o experiență din care am învățat foarte multe lucruri, atât pe plan profesional cât și personal, depășindu-mi anumite temeri și limite. Am devenit mai responsabil, mai încrezător în mine, am învățat să mă orientez într-un oraș necunoscut și mi-am făcut noi prieteni. Am fost impresionat de profesionalismul de care a dat dovadă tutorele nostru de practica de la Huerta de Gui”, a apreciat unul dintre elevii participanți la proiect.

A fost o experiență extraordinară care a venit într-o perioadă în care toată lumea îmi spunea că mă expun multor pericole și că nu merită. Am înfruntat aceste opinii și mi-am convins părinții că îmi doresc să merg și să văd locuri pe care altfel nu aș putea să le vizitez. Mă bucur că m-au lăsat să particip înțelegând că este o șansă pentru dezvoltarea mea personală și profesională. Prima condiție pentru a câștiga o bătălie este să participi la ea. Asta am făcut și eu și am ieșit învingătoare”, spune o elevă ai cărei părinți nu au fost inițial de acord cu participarea ei la mobilitate.

Proiecte de mobilitate VET în perioada pandemiei

Se spune că „Dacă vrei cu adevărat, poți” sau „Voința inimii dă aripi picioarelor”, sunt două citate care ne caracterizează munca din ultima perioadă. Poate vă întrebați cine suntem noi? Ei bine, noi suntem „echipa de proiecte” a Liceului Tehnologic ”Horea” Marghita - Bihor, așa cum ne place nouă să ne numim. Liceul nostru reprezintă locul în care se întrepătrund creativ iniţiativa şi spiritul antreprenorial în scopul formării unor personalităţi active, implicate în comunitate şi piaţa muncii. Doctrina pe baza căreia ne clădim întreaga viziune este aceea de a forma un absolvent capabil să se adapteze exigenţelor în schimbare ale pieţei muncii, să-şi valorifice spiritul de creativitate, deschis dialogului, responsabil de propria-i instruire şi formare.

Mânați de acestă dorință, de a crea tineri apți și formați profesional la standarde înalte, am dat naștere proiectului Erasmus+ intitulat „Casa europeană a muncii – sursă de performanță pentru dezvoltarea competențelor profesionale și de comunicare ale elevilor” (2019-1-RO01-KA102-061773), proiect care a primit în anul 2019 o finanțare în valoare de 148.270 euro.

Proiectul a fost gândit pentru 48 de elevi ai liceului nostru, repartizați să participe la trei fluxuri de mobilitate, în Portugalia, Spania și Cipru, în funcție de specialitatea acestora: tehnician în activități economice și tehnician în activități de comerț - învățământ liceal, respectiv ospătar - învățământ profesional. Mare a fost bucuria noastră în momentul în care am aflat că proiectul a fost aprobat. Am semnat contractul am început să pregătim stagiile de practică cu intenția ca elevii să beneficieze de experiențe de înaltă calitate.

Primul flux s-a desfășurat în Barcelos, Portugalia, între 3 și 21 februarie 2020, iar la mobilitate au participat cei mai buni 16 elevi din clasa a X-a, de la calificarea Tehnician în activități de comerț. Aceștia au fost găzduiți, împreună cu cele două cadre didactice însoțitoare în campusul Mobility Friends, având șansa de a-și desfășura activitatea practică la unități de primire specializate în domeniul comerțului. Pe durata șederii, aceștia s-au bucurat și de numeroase excursii, ca urmare a implicării organizației intermediare. Astfel, elevii au descoperit obiceiurile și cultura portughezilor dar și locuri minunate.

Din păcate, luna martie a anului 2020 a dat startul pandemiei. Am continuat să desfășurăm și cel de-al doilea flux, deși am avut o întârziere de cinci luni, iar în luna septembrie, am zburat spre Granada, Spania. Cei 16 elevi de la calificarea Tehnician în activități economice, însoțiți de două profesoare, s-au bucurat de cunoașterea țării, au fost găzduiți în apartamente moderne și și-au desfășurat activitatea în unități specializate din Granada. Pe toată durata fluxului, elevii au respectat regulile impuse de pandemie, au fost atenți și responsabili, fiind felicitați de tutorii de practică, dar și de reprezentanții MEP Europrojecs Granada.

Ultimul flux al proiectului ne-a dat cele mai mari bătăi de cap deoarece trebuia să se desfășoare inițial în luna iunie 2020, în Cipru. Am fost nevoiți să modificăm data din cauza situației la nivel global. Vicisitudinile pe care le-am întâmpinat nu ne-au descurajat, ci din contră, ne-au întărit și mai mult dorința de a duce la bun sfârșit lucrul început. Se spune că orice lucru început și dus la bun sfârșit atrage după el un altul și mai reușit. Am încercat să găsim cele mai bune soluții, gândindu-ne la elevii noștri care se apropiau cu pași repezi de absolvirea școlii profesionale. Mânați de dorința de a ne onora promisiunea, de a face tot ce ne stă în putință pentru a le arăta și viitorilor ospătari cum este să muncești într-un spațiu european, ne-am înarmat cu răbdare și am luat decizii importante. Am început prin a extinde perioada de implementare a proiectului. De asemenea, ținând cont de faptul că Cipru se afla pe lista țărilor cu un nivel ridicat de cazuri de SARSCOV 2, am decis să schimbăm și destinația și să o înlocuim cu Italia. Am găsit rapid un partener care se află la prima colaborare în domeniul VET, experiența lor Erasmus fiind doar în domeniul universitar. În prezent suntem în Vercelli – Italia unde cei 15 viitori ospătari își desfășoară stagiile în unități de alimentație publică de excepție, grație celor de la Centrului European de Cercetare și Dezvoltare pentru Est și Vest – CERSEO.

Aș dori să închei cu vorbele lui Steve Jobs: „Singura modalitate prin care poți face lucruri extraordinare este să iubești ceea ce faci”, iar noi, echipa de proiecte a Liceului Tehnologic ”Horea” iubim ceea ce facem, dar mai ales ne iubim ”diamantele” pe care le șlefuim – ELEVII.

Prof.ec. Gabriela Olimpia SABĂU-coordonator proiect, Prof. Iulia Maria SUSAN

Educație școlară în Erasmus+

Experiența primului proiect Erasmus+ un plus valoare de necontestat

Colegiul Național „Dinicu Golescu“ din Câmpulung Muscel, a beneficiat pentru prima data de avantajele programului Erasmus+ prin oportunitatea implementării proiectului ‘The Unifying Power of Arts’. Proiectul a fost obiectul unei aplicații de succes pentru Acțiunea cheie 2 în 2018 - un concept reușit și ambițios al profesorului coordonator din orașul Sivas - Turcia. Pe lânga colegiul nostru și liceul Şehit Muhammet Onur Demir Anadolu Lisesi din Turcia, alte tre școli partenere au fost: Liceul SEPUGS "Vasil Antevski Dren", Skopje - Macedonia de Nord, Liceul Srednja škola Vela Luka - Croația și Liceul "Viesoji istaiga Vytauto Didziojo universiteto Ugnes Karvelis gimnazija", Kaunas - Lituania. Prin acestă colaborare transnațională școlile partenere au plonjat în patrimonial cultural al țărilor participante, explorând artele atât într-un cadru fizic prin mobilitățile derulate pe parcursul a unui an și jumatate dar și în spațiul virtual în care ne-am refugiat în perioada pandemiei.

Proiectul s-a extins pentru o perioadă de trei ani, trecând dincolo de parametri temporali impuși inițial prin structura sa propriu-zisă și a reușit să depașească cu succes așteptările activităților prestabilite, aducând în completare noi elemente revelatoare din domeniul artelor, prin efortul de cercetare a participanților.

Obiectivele proiectului au vizat facilitarea incluziunii sociale a celor 100 de liceeni participanți direcți și a 7000 de beneficiari implicați indirect în proiect. Prin puterea unificatoare a artelor s-a dorit înlăturarea prejudecăților de ordin cultural, religios și rasial. Imersiunea elevilor și profesorilor în diversitatea culturală a țărilor implicate în cooperarea transnaționala a urmărit lărgirea orizonturilor prin cunoașterea patrimoniului cultural al țărilor implicate și inocularea ideii de convețuire într-o societate armonioasă, fără conflicte de ordin rasial și religios. În acest sens, am urmărit dezvoltarea aptitudinilor lingvistice și de comunicare.

Prima activitate întitulată ‘The Taste of Local Dishes’ găzduită Şehit Muhammet Onur Demir Anadolu Lisesi din orașul Sivas, a marcat debutul incursiunii în coloritul national al fiecării țări prin descoperirea farmecului și gustului autentic al bucătăriei tradiționale. Drept rezultat, amprenta specificului național a fost valorificată prin editarea unei broșuri cu rețete adunate și prezentate de elevi într-un atelier culinar. De asemenea, ineditul acestei activități a fost însoțit de prezentarea localității și a instituției de învățământ într-un concurs de materiale digitale concepute în totalitate de grupurile participante. Competiția a culminat cu selectarea logo-ului câștigător al proiectului. Echipa României a cules laurii în alegerea imagii emblematice concepută de elevi în acest sens. Odată fiind spartă gheața, șuvoiul socializării și cooperării în vederea pregătirilor următoarelor mobilități a fost de nestăvilit.

Prin urmare, a doua activitate denumită Traditional Kids Games, a fost organizată în Skopje, capitala Macedoniei de Nord, de Liceul SEPUGS "Vasil Antevski Dren", a marcat o nouă experiență a schimbului intercultural având ca temă jocurilor tradiționale ale copilăriei. Dacă majoritatea jocurilor au prezentat o curiozitate, prin noutatea lor, câteva dintre acestea, cu surpriză, comune unor țări au fost un moment de înfrățire și înțelegere reciprocă. Rezultatul activitații a însemnat editarea unei noi broșuri în care sunt descrise jocurile care sunt utilizate în activitățile recreative ale orelor de sport și în prezent. Vizitarea muzeelor, a orașelor Bitola, Ohrid, a canionului Matka au însemnat trezirea curiozității copiilor pentru comunitățile aromâne din zonă, un nou suflu pentru cercetare și cunoaștere. Mozaicul nostru cultural și identitatea europeană continua să se întregească prin studiu și explorare.

Pentru cea de-a treia mobilitate având denumirea ‘Traditional Dances’ am poposit în splendida Croație, pe insula Korcula în localitatea Vela Luka. Activitatea a fost un adevarat festival al dansurilor populare și al porturilor populare prezentate de-a lungul strazii pietonale cunoscută ca fiind cea mai lungă stradă cu lucrări de mozaic din lume. În tumultul și coloritul festivităților pe tema mobilității nu am ezitat să răspundem la solicitările curatorilor muzeului local susținându-i în eforturile întreprinse pentru identificarea autorilor lucrărilor de mozaic anonime datate din anul 1968. Rezultatul acțiunii a fost culegerea dansurilor populare într-o nouă broșură fiind însoțită și de cercetarea făcută pentru muzeul din Vela Luka pentru stabilirea legăturii dintre profesorul universitar de arte Florin Ciubotaru, singurul român participant la primul festival internațional al artiștilor plastici de mozaic din Vela Luka în 1968. A fost un exemplu de bune practici având ca scop respectarea patrimoniului cultural național prin reușita identificării autorilor lucrărilor anonime în mozaic. Mai mult de atât, echipa română și-a dorit aducerea unui omagiu compozitorului local Oliver Dragojevici și a completat partitura pentru pian lipsă a piesei Vela Luka cu sprijinul susținut al profesorului de muzică George Scărlatescu din Câmpulung Mușcel. O comuniune mai frumoasă în domeniului artelor nici nu ne-am fi imaginat la demararea acestui proiect. Trăirile noastre au rezonat cu trăirea culturală a ambelor comunități îngemănate în periplul activităților programului Erasmus.

Fiind gazde pentru cea de a patra mobilitate, “Traditional Instruments“, am reușit să aducem pe scena amfiteatrului din liceul nostru instrumente muzicale tradiționale care au generat o feerie de sunete spre încântarea publicului. Astfel, instumente precum mandolina, tamburina, flaut, chitara, bağlama, țambalul, acordeon, nai și pianină au unit culturi diferite într-un limbaj pe înțelesul tuturor popoarelor participante la eveniment. Pentru a ne afirma ca adevarați exploratori ai patrimoniului cultural am invitat la un moment artistic special organizat la Muzeul de Etnografie grupul de elevi de la Școala Gimnazială Galeșu, condus de profesorii Grațian Bădescu și Anisiela Mazilu care ne-au oferit o interpretare la instrumente muzicale inedite precum: solzi de pește, țiteră, dar și la cobză și fluier. Prezentările tuturor instrumentelor au fost adunate într-o broșură, editată din fondurile alocate prin Programul Erasmus+.

Ultima mobilitate avea să se desfășoare în format virtual datorită circumstanțelor impuse de pandemie. O nouă experiență și un neobosit efort de a finaliza proiectul la aceiași magnitudine și cu aceeasi ingeniozitate demonstrate de liceul gazdă ‘Viesoji istaiga Vytauto Didziojo universiteto Ugnes Karvelis gimnazija’ din orașul Kaunas - Lituania. Activitatea ‘The Unifying Power of Arts’ a unit un număr mai mare de participanți la activități virtuale de jocuri interactive în format de chestionare pe Kahoot, ore de artă sub îndrumarea unor specialiști în domeniu pe grupul Discord, tururi virtuale ale siturilor de patrimoniu UNESCO și ale operelor artiștilor naționali consacrați prezentate de elevii țarilor participante, vizita virtuală la Muzeul Național al artistului M.K.Ciurlionis organizată în direct de curatori lituanieni, urmată de un studiu ineractiv al operelor pictorului și concurs de pictură cu elemente de simbolism care să ateste înțelegerea noțiunilor predate elevilor.

Sustenabilitatea proiectului este demonstrată de continuitatea folosirii materialelor de studiu, a rezultatelor pentru îmbogățirea orelor de curs și a opționalelor la decizia instituției atât în colegiul nostru cât și în școlile partenere în proiect din localitatea noastră. Bogăția experienței acumulate în cadrul proiectului prin programul Erasmus+ înseamnă un nou început și implementarea unor alte proiecte asemămătoare.

Prof. Ludmila Buțoiu, Colegiul Național „Dinicu Golescu“

Tineret în Erasmus+

Convenția Națională pentru Tineret, Timișoara, 10 – 12 august 2021

Convenția Națională pentru Tineret - eveniment aflat la prima ediție - a adus împreună actori relevanți din sectorul de tineret, în perioada 10-12 august, la Timișoara.

Evenimentul a fost organizat în contextul elaborării Strategiei Tineretului 2030, al redactării arhitecturii viitoarelor programe operaționale din perioada de finanțare 2021-2027, precum și al adoptării pachetului de propuneri legislative în domeniul tineretului. Totodată, a marcat și a sărbătorit Ziua internațională a tineretului – pe data de 12 august, dată de încheiere a Convenției.

Organizatorul evenimentului a fost Federația Județeană de Tineret Timiș - organizație cu experiență în derularea de proiecte Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate și singurul centru de tineret din țara noastră acreditat cu Certificat de Calitate al Consiliului Europei.

ANPCDEFP a fost reprezentată de 5 persoane ce desfășoară activități care includ sectorul de tineret: Anca Irimia, Emilia Ilie, Simona Musteață, Andra Dobre și Andrei Popescu, reprezentând departamentele Tineret Mobilități, Corpul European de Solidaritate și Comunicare.

Fiecare zi a conferinței a avut diferite obiective: prima zi s-a concentrat - prin tematica abordată și subiectele propuse - pe viitoarea strategie națională a tineretului, cadrul național legislativ aplicabil în domeniul tineretului. S-a abordat tema descentralizării, s-a realizat o mapare a actorilor relevanți și s-a discutat despre provocările organizațiilor de voluntariat și despre creșterea capacității lor organizaționale. Perspectiva Corpului European de Solidaritate a fost adusă de Andrei Popescu, coordonator al programului.

În cea de-a doua zi discuțiile s-au concentrat pe ceea ce înseamnă fonduri europene și finanțare în domeniul tineretului: POEO (Programul Operațional Educație și Ocupare), în panel fiind prezenți Corina Atanasiu - secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Cristea - secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului, dar și Victor Negrescu - eurparlamentar. Totodată, s-a discutat și despre proiecte la firul ierbii și despre colaborarea cu autoritățile locale. Agenția a fost reprezentată de Simona Musteață – expert proiecte mobilități Tineret, care a punctat importanța Europe Goes Local și Erasmus+, precum și a Corpului European de Solidaritate. Ultima sesiune a fost dedicată importanței comunicării în proiectele europene, fiind susținută de Andra Dobre (coordonator comunicare în ANPCDEFP).

Cea de-a treia zi a Convenției, care a marcat și Ziua internațională a tineretului, a debutat cu discuții despre “Transforming food systems”, tema propusă de ONU pentru această ediție a Zilei tineretului. Mihaela Vețan de la CRIES (Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare) a prezentat modele pentru o alimentație sănatoasă, dar, în același timp, și sustenabilă. Împreună cu actorii relevanți s-a realizat un calendar al activităților și evenimentelor viitoare. Cea de a doua sesiune a punctat sprijinul Consiliului Europei pentru sectorul de tineret.

Activitățile s-au încheiat cu o discuție despre modalități viitoare de lucru între organizații de și pentru tineret și instituții publice locale și centrale. Centralizarea rezultatelor Convenției Naționale pentru Tineret și concluziile vor fi incluse în rezoluția Convenției.

Competiția SALTO Awards 2021

S.A.L.T.O. Youth este centrul de resurse care promovează și susține activitățile de tineret oferind instruiri, instrumente și strategii mereu actuale și relevante pentru organizațiile și lucrătorii de tineret. Împreună cu agențiile naționale care implementează programele Erasmus+ și Corpul European de Solidaritate (ESC), SALTO-YOUTH oferă resurse de învățare non-formală pentru tinerii și organizațiile care lucrează cu tinerii din întreaga Europă.

În acest context, competiția SALTO Awards 2021 reprezintă o recunoaștere a implicării și activității acestor organizații și este, de asemenea, o ocazie pentru a inspira tinerii și alte organizații care se pot implica în programele Erasmus + și ESC.

Pentru competiția din acest an se așteaptă nominalizări ale proiectelor și inițiativelor care au în vedere următoarele arii de interes:

  • Transformarea digitală: integrarea tehnologiilor digitale în societate, în general și în activitățile de învățare ale tinerilor, în special;
  • Mediu și acțiuni climatice: demersuri către o Europă verde durabilă, prin implicarea tinerilor;
  • Educație media: promovarea gândirii critice și a alfabetizării media pentru a încuraja participarea activă a tinerilor;
  • Solidaritate și voluntariat: schimbarea în bine a Europei;
  • Participarea tinerilor: modelarea democrației europene prin implicarea tinerilor.
Cine poate nominaliza un proiect?
  • Membrii echipei de proiect și/sau participanții la acesta: persoane care au făcut parte sau au coordonat proiecte sau inițiative relevante (NU doar Erasmus+ sau ESC);
  • Agenții naționale care implementează programele Erasmus + și ESC;
  • Instituții și organisme publice (de exemplu, municipalități locale, centre de tineret, școli etc.), factorii de decizie care au implementat, finanțat sau facilitat proiectul sau procesele acestuia;
  • Organizații: organizații, mișcări și grupuri care au condus proiecte pe teme relevante.
Caracteristici ale proiectelor nominalizate:
  • Să fi fost activ implementat în acest an, activitățile principale terminându-se până la sfârșitul lunii octombrie 2021. Etapele de inițiere și de finalizare pot fi în afara cadrului 2021;
  • Produce rezultate tangibile care fac posibilă multiplicarea impactului său dincolo de beneficiile asupra participanților direcți;
  • Produce rezultate intangibile clar identificate, inclusiv rezultate relevante ale învățării pentru diferiții actori implicați;
  • Are un impact pe termen lung - adică este durabil și replicabil;
  • Să fie finanțat prin Erasmus +, ESC sau orice alt program/sursă de finanțare.

Termenul limită este 30 septembrie 2021.

Corpul European de Solidaritate

Clubul fetelor

Despre:

Ideea acestui proiect (2020-3-RO01-ESC31-094843) s-a născut din necesitatea educației menstruale și despre pubertate în România. Considerată a fi încă o temă tabu, aceasta este rezervată adesea discuțiilor în familie, în cadrul cărora nu toate întrebările își găsesc răspunsurile sau sunt transmise informații eronate, parțial sau deloc valide. Nu numai că menstruația este o experiență nouă pentru adolescente, dar lipsa resurselor materiale pentru a-și procura lunar produsele necesare reprezintă un pericol pentru sănătatea lor și un obstacol în calea accesului la educație.

Ce presupune:

În cadrul proiectului Clubul fetelor finanțat de Corpul European de Solidaritate în perioada ianuarie 2021 - decembrie 2021 susținem ateliere de educație menstruală și despre pubertate cu adolescente din zone insuficient deservite, care nu au acces la informații și produse de igienă sigure, necesare dezvoltării lor armonioase.

Activitatea proiectului până în prezent:

De la începutul anului și până acum am susținut ateliere cu 65 de adolescente cu vârste cuprinse între 10 și 16 ani, aparținând unor grupuri vulnerabile. Pe parcursul atelierelor le vorbim fetelor despre toate schimbările care au loc în corpurile lor în perioada pubertății și cum să navigheze prin ele cu grijă. Le explicăm ce sunt menstruația și ciclul menstrual, le prezentăm toate produsele de igienă menstruală, cu avantajele și dezavantajele fiecăruia și demontăm miturile și concepțiile greșite din jurul acestui subiect. Cu ajutorul unor materiale vizuale și al unui uter 3D, beneficiarele înțeleg mai bine rolul și funcțiile aparatului reproducător feminin și învață că fiecare corp este diferit. La ateliere vorbim și despre începerea vieții sexuale și relațiile romantice, insistând asupra unor subiecte precum: consimțământ, infecții cu transmitere sexuală, metode de contracepție.

Rezultate:

Impactul pozitiv al atelierelor este vizibil atât pe termen lung, cât și imediat, atunci când le răspundem beneficiarelor la cele mai importante întrebări pe care nu au cui să le pună, precum: „pot să fac baie atunci când pe stop?”, „cum se pune un tampon?”, „cum se fac copiii?” sau „cum mă pot proteja de o sarcină nedorită?”. Faptul că toate informațiile pe care le oferim sunt transmise într-un cadru prietenos și incluziv, fără rușine, le ajută pe fete să înțeleagă că procesele prin care trec corpurile lor în perioada pubertății sunt firești și că ne pot adresa orice curiozitate pe care o au în legătură cu asta.

Concluzie:

Scopul atelierelor este ca adolescentele să învețe cum să aibă grijă de sănătatea și igiena lor, să ia decizii în cunoștință de cauză în ceea ce privește relațiile și să devină mai încrezătoare în sine. Toate informațiile pe care le oferim la ateliere sunt sigure, verificate de un medic ginecolog, iar beneficiarele primesc la final și o broșură educativă în care vor avea mereu la îndemână cele mai importante aspecte legate de pubertate și menstruație. De asemenea, în funcție de nevoi și preferințe, le oferim fetelor kit-uri cu produse de igienă menstruală: absorbante reutilizabile, absorbante de unică folosință și tampoane biodegradabile.

Formator - transformator

Reţeaua de formatori a ANPCDEFP există din 2007 când, în cadrul programului Tineret în Acţiune, se concentra pe cursuri de scriere și management de proiect, promovarea metodelor şi instrumentelor de educaţie nonformală, managementul voluntarilor, constituirea de ONG-uri, precum și pe alte tipuri de cursuri tematice. În perioada 2014-2019, formatorii au organizat cursuri de scriere proiecte, designul activităţilor de învăţare, dezvoltare organizaţională şi diseminarea şi exploatarea rezultatelor obţinute în proiecte pentru programul Erasmus+.

Din 2007 până în prezent, reţeaua a asigurat şi cursurile specifice formării voluntarilor în cadrul Serviciului European de Voluntariat, respectiv din 2018, Corpului European de Solidaritate. O parte dintre formatorii Erasmus+ sunt implicaţi în cursuri internaţionale de formare organizate prin reţeaua SALTO a Comisiei Europene.

Vă invităm la o întâlnire lunară cu rețeaua de formatori a Agenției, printr-un reprezentant al ei, care va vorbi despre formare - transformare și alte roluri pe care le joacă în acest context – Marian Ancuța (marian.ancuta@gmail.com)!

Educație și acces la educație

La începutul secolului al XIX-lea, la nivel global, 2,3 milioane de copii, frecventau cursurile unei școli primare. Astăzi sunt peste 700 de milioane de copii care merg la școala primară, ceea ce înseamnă aproape 90% din numărul total de copii care au vârsta corespunzătoare acestui ciclu educațional. (Sursa informației).

În 1948, în urma atrocităților din cele două războaie mondiale, toate țările din lume s-au reunit în jurul Organizației Națiunilor Unite. Unul dintre documentele esențiale ale ONU este fără îndoială Declarația Universală a Drepturilor Omului, un set de drepturi și îndatoriri pentru toți locuitorii planetei. Aceasta a inclus și dreptul la educație, o educație care trebuie să fie gratuită și obligatorie la nivelurile elementare și „îndreptată către dezvoltarea deplină a personalității umane”. Acest drept la educație a fost dezvoltat în continuare, în a doua jumătate a secolului al XX-lea, în tratatele ulterioare privind drepturile omului, cum ar fi Convenția privind drepturile copilului din 1989, Educația pentru toți/Education for all și Obiectivele de dezvoltare ale mileniului/Millenium Development Goals.

Din fericire, s-au făcut progrese semnificative privind accesul la educație, însă există încă discrepanțe mari în funcție de dezvoltarea economică a țărilor de pe mapamond. În mod natural, accesul gratuit la educație al unui număr cât mai mare de persoane, a generat schimbări majore la nivel global: progres tehnologic, descoperiri extraordinare în domeniul medicinei, acces la electricitate, mișcări sociale și culturale, acces la apă curată, alimentație sănătoasă ș.a.md.

Poate că, mai ales datorită educației și accesului la educație, trăim cele mai bune vremuri din istoria umanității. Fie că suntem sau nu conștienți de asta, în Europa, dar și la nivel global, trăim cele mai bune timpuri din ultimii 100 de ani. Asta nu înseamnă nicidecum că putem fi resemnați sau că n-ar mai fi nimic de făcut, nimic de îmbunătățit, nimic de învățat. Dimpotrivă! Cu atât mai mult ar trebui să privim nu foarte mult înapoi și să încercăm să nu repetăm greșelile trecutului, ci mai degrabă să păstrăm ceea ce s-a câștigat în acești ani.

Chiar dacă nu sunt aceleași condiții de viață pe tot globul și chiar dacă nu trăim într-un deceniu tocmai liniștit, faptul că Națiunile Unite au sărbătorit 75 de ani de pace, 75 de ani fără un război la nivel mondial, ar trebui celebrat. Speranța de viață la nivel global a ajuns la 71,5 ani în 2018; dacă ne uităm nu cu mult înapoi, respectiv în anul 1950, speranța de viață la nivel global era de 48 de ani, iar în 1900, era de 31 de ani. Chiar dacă se vorbește mult despre rasism, xenofobie, homofobie sau sexism, sunt din ce în ce mai puțini oameni care îi judecă pe ceilalți pornind de la criterii de rasă, apartenență religioasă, orientare sexuală, culoarea pielii, gen, apartenență etnică. Oamenii sunt mai educați și mai puțin ignoranți. O mare parte din ei.

Un exercițiu dificil ar fi să ne imaginăm o lume în care accesul la educație nu este gratuit, o lume în care foarte puțini oameni să aibă dreptul de a urma o școală, o lume în care pentru mulți copii mersul la școală să nu fie un drept garantat, o lume care trăiește în ignoranță.

O carte în care găsim mai multe date despre progresele umanității din ultimii ani este “Factfulness: Ten Reasons We're Wrong About the World – and Why Things Are Better Than You Think”, autori: Hans Rosling, Ola Rosling, Anna Rosling Rönnlun. O recomandăm cu căldură!

te informează...

Concurs de eseuri pentru tineri

Direcția Generală pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri a Comisiei Europene invită tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani din statele membre ale Uniunii Europene și țările partenere COSME să participe la concursul de eseuri și să-și prezinte ideile despre antreprenoriat.

Tinerii trebuie să scrie un eseu în limba engleză, de maximum 2.500 de cuvinte, pe tema:

"De ce au nevoie IMM-urile pentru a deveni durabile și reziliente, în contextul COVID-19 și al altor provocări globale? Gândește-te la competențele și abilitățile necesare în viitor pentru un antreprenor, descrie trei start-up-uri promițătoare și sustenabile în 2030".

Trei finaliști vor fi invitați la Adunarea IMM-urilor 2021 din Slovenia, în noiembrie, unde își vor prezenta eseurile în fața unei public de peste 500 de delegați din lumea companiilor și antreprenoriatului, iar costurile călătoriei vor fi acoperite de organizatori. Câștigătorul va fi ales prin votul publicului.

Termen limită: 26 septembrie 2021

Apel deschis pentru proiecte video: Drepturile mele, vocea mea

Delegația UE la Strasbourg și Reprezentanțele statelor Andorra și San Marino la Consiliul Europei lansează un apel pentru proiecte video realizate de copii cu vârsta cuprinsă între 10 și 17 ani, care să prezinte perspectivele lor asupra propriilor drepturi.

Copiii trebuie să selecteze unul sau mai multe dintre drepturile copilului, care va/vor reprezenta punctul central al proiectului video.

Propunerea video poate lua forma unui discurs, a unui spectacol muzical, a unui joc de rol sau a unei producții de teatru, a unui spectacol de pictură sau de desen sau a unor înregistrări ale altor activități creative pentru copii (plierea hârtiei, modelarea lutului etc.).

Copiii pot participa individual sau în grup. În cazul în care videoclipul are forma unui discurs, limba folosită trebuie să fie una dintre limbile vorbite în UE. Acesta trebuie să fie însoțit de textul discursului într-un document separat.

Trimite videoclipul tău prin intermediul următorului link sau pe adresa DELEGATION-STRASBOURG-PRESS@eeas.europa.eu.

O proiecție a videoclipurilor selectate și o ceremonie virtuală de premiere vor fi organizate în toamnă. Participanții selectați vor primi un mic premiu, iar un certificat de participare va fi trimis tuturor copiilor care au trimis videoclipuri.

Termen limită: 15 octombrie 2021

Concursul foto & video DiscoverEU se întoarce!

Sunt invitați să participe tinerii care au candidat la una dintre rundele DiscoverEU din 2018 și 2019, fie că au fost selectați sau nu. Concursul se va desfășura în perioada 1 iulie 2021 – 28 februarie 2022 și fiecare lună va avea o altă temă.

Tema fiecărei luni este publicată pe pagina competiției!

Pentru a participa, tinerii trebuie să încarce o fotografie sau un videoclip (cu o durată de maximum 15 secunde) pe contul lor public de Instagram, să adauge hashtag-urile #DiscoverEU și #Competition și contul de Instagram al European Youth @european_youth_eu, să completeze chestionarul și să-și invite prietenii să dea un like postării lor. Nu există o limită a materialelor înscrise în concurs.

Până la zece câștigători vor fi aleși în fiecare lună și fiecare va primi un premiu de 100 de euro.

Termene limită:

  • 30 septembrie 2021
  • 31 octombrie 2021
  • 30 noiembrie 2021
  • 31 decembrie 2021
  • 31 ianuarie 2022
  • 28 februarie 2022

2021 - Anul european al căilor ferate

Această inițiativă a Comisiei Europene va evidenția beneficiile transportului feroviar ca mijloc de transport durabil, inovator și sigur.

În 2021, o serie de evenimente, campanii și inițiative vor promova transportul feroviar pentru a încuraja utilizarea trenului atât de către cetățeni cât și de către companii pentru a sprijini realizarea obiectivelor ”Pactului ecologic european în domeniul transporturilor”. Acestea vor evidenția multiplele dimensiuni ale transportului feroviar, caracterul inovator al industriei feroviare din Europe, rolul căilor ferate în cultura și patrimoniul european, importanța lor pentru conectarea regiunilor, a oamenilor și a întreprinderilor, contribuția lor la turismul durabil, precum și participarea lor la relațiile UE cu statele învecinate.

Klaipėda: Capitala europeană a tineretului 2021

“Capitala europeană a tineretului 2021” este Klaipėda, al treilea oraș ca mărime din Lituania, port la Marea Baltică, centru administrativ, de afaceri, cultural și recreativ din zona vestică a Lituaniei. Titlul este acordat anual unui alt oraș european de către Forumul European al Tineretului.

Având tema” CHOOSEKLAIPEDA”, orașul urmărește să devină unul deschis și digitalizat cu scopul de a crea oportunități pentru ca toți tinerii să se dezvolte, să trăiască, să muncească, să inoveze și să-și împărtășească ideile. Tinerii sunt încurajați să creadă în eforturile lor, astfel încât să fie lideri în domeniul politicilor de tineret și să lucreze împreună pentru binele tinerilor din Klaipėda și din întreaga lume.

Chooseklaipeda vă invită să vă creați propria poveste în orașul oportunităților!

Multilingv. Multicultural

Secțiune dedicată promovării educației lingvistice și interculturalității, în toate formele lor, și comunității celor care organizează și promovează Certificatul lingvistic european (European Language Label)

Certificatul Lingvistic European 2021 – acordat proiectelor inovatoare în predarea și învățarea limbilor străine

La termenul limită din 20 august au fost depuse 31 de candidaturi ale unor proiecte lingvistice.

În urma evaluării, 3 dintre aceste proiecte vor primi Certificatul Lingvistic European. Distincția va fi acordată în cadrul unui eveniment online care va fi transmis în direct pe Facebook.

Webinare organizate de EAQUALS și ECML dedicate educației lingvistice și multilingvismului

EAQUALS (The Evaluation and Acreditation of Quality Language Services - Asociația pentru evaluarea și acreditarea serviciilor lingvistice de calitate) a fost fondată în 1991 și este o asociație non-profit înregistrată în Anglia și Țara Galilor. Webinarele și resursele acoperă o serie de teme relevante pentru profesori, formatori de profesori, manageri academici și directori de studii și furnizează studii de caz privind trecerea la livrarea online a cursurilor.

ECML (The European Centre for Modern Languages of the Council of Europe - Centrul European pentru Limbi Moderne al Consiliului Europei) promovează excelența în educația lingvistică având ca obiectiv strategic susținerea statelor membre în implementarea unor politici eficiente de predare/învățare a limbilor străine prin:

  • susținerea învățării și predării tuturor limbilor străine;
  • promovarea dialogului și a schimbului între profesioniștii activi în domeniul educației lingvistice;
  • instruirea multiplicatorilor;
  • sprijinirea rețelelor prin organizarea și finanțarea unor programe și proiecte de cercetare.

EURYDICE

Rețeaua Eurydice își propune să faciliteze cooperarea europeană în domeniul educației. Publicațiile realizate în cadrul rețelei reprezintă o foarte bună sursă de documentare – prin furnizarea de informații clare, concise, actualizate și bine documentate. Publicațiile Eurydice pot să fie descărcate gratuit.

Combaterea părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare profesională

Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare profesională (Early Leaving from Education and Training - ELET) reprezintă un aspect îngrijorător în multe țări din UE și a atras atenția multor cercetători, factori de decizie și educatori. Deși situația diferă de la o țară la alta iar motivele determinante pentru părăsirea timpurie diferă de la elev la elev, procesul care conduce la aceasta include o serie de elemente comune.

Cercetarea arată că părăsirea timpurie generează oportunități reduse pe piața muncii și probabilitatea crescută de șomaj, dezavantaj socio-economic, probleme de sănătate și participare redusă la activitățile politice, sociale și culturale. Mai mult, aceste consecințe negative au impact asupra urmașilor celor care părăsesc timpuriu școala și astfel, problema poate fi perpetuată. Numeroase cercetări arată faptul că un nivel superior de educație poate conduce la rezultate pozitive la nivel individual, precum și la cel al societății. Beneficiile frecventării școlii pentru o perioadă mai lungă de către tineri sunt:

  • oportunități sporite de angajare,
  • salarii mai mari,
  • stare de sănătate mai bună,
  • criminalitate scăzută,
  • îmbunătățirea coeziunii sociale,
  • costuri publice și sociale mai scăzute și
  • productivitate crescută.

Raportul prezintă dezvoltările recente în conceperea și implementarea unor politici cuprinzătoare și bazate pe evidențe pentru combaterea părăsirii timpurii și pentru sprijinirea procesului de învățare al elevilor. Sunt cuprinse toate statele membre ale UE, precum și Islanda, Norvegia, Elveția și Turcia.

Care sunt principalii factori care conduc la părăsirea timpurie?

Părăsirea timpurie a sistemelor de educație și formare profesională reprezintă un aspect complex iar cauzele diferă de la elev la elev. Familia și/sau faptul că provin dintr-un mediu de imigranți, circumstanțele personale, de gen și cele socio-economice, precum și factorii legați de sistemul de educație și formare profesională reprezintă câteva dintre elementele implicate în procesul care îi determină pe elevi să părăsească timpuriu sistemele de educație și formare profesională.

Există un număr de factori legați de sistemul educațional, care influențează ratele de părăsire timpurie:

  • factorii negativi includ repetenția, segregarea socio-economică a școlilor și monitorizarea timpurie pe baza performanței școlare.
  • factorii pozitivi reduc riscul de părăsire timpurie, precum participarea la educație și îngrijire timpurie (ECEC) de înaltă calitate și procese de tranziție bine gestionate de la nivelul primar la cel secundar, de la nivelul secundar inferior la cel superior și de la școală la muncă. Rutele flexibile din învățământul secundar superior pot avea, de asemenea, un efect pozitiv în prevenirea sau reducerea părăsirii timpurii.
Ce pot face decidenții pentru reducerea cifrelor de părăsire timpurie?

Unul dintre principalele domenii care pot fi abordate de către decidenți pentru prevenirea sau reducerea apariției părăsirii timpurii a sistemelor de educație și formare profesională este implementarea efectivă a colectării și monitorizării datelor. Există un acord general cu privire la faptul că datele valide și actualizate cu privire la cei care părăsesc timpuriu școala pot ajuta la dezvoltarea de politici specifice. Pot fi utilizate diferite instrumente pentru colectarea de date, de exemplu, registrele naționale sau bazele de date cu elevii, care pot fi folosite de către diferitele nivele ale autorităților publice pentru evaluarea anvergurii problemei. Studiile sau anchetele cantitative și calitative sunt instrumente care pot contribui la o mai bună înțelegere a motivelor părăsirii timpurii și a modului în care acestea pot avea legătură între ele.

Combaterea ELET poate fi eficientă doar printr-o strategie coordonată la toate nivelurile de autoritate și domenii de politici. Importanța dezvoltării unei strategii cuprinzătoare a fost recunoscută în luna iunie 2011 de către Consiliul Educație în Recomandarea acestuia cu privire la politicile pentru reducere părăsirii timpurii a școlii. Consiliul a accentuat nevoia de politici specifice și eficiente, bazate pe evidențe, în funcție de circumstanțele naționale.

Pentru a fi eficiente, Recomandarea Consiliului sugerează ca strategiile cuprinzătoare pentru combaterea părăsirii timpurii să includă trei tipuri de politici:

  • Politicile de prevenire, cu scopul de a combate originea problemelor care pot eventual genera părăsirea timpurie.
  • Politicile de intervenție, cu scopul de a combate orice dificultăți întâmpinate de elevi, prin îmbunătățirea calității educației și formării profesionale și prin oferirea de asistență specifică.
  • Politici de compensare, care creează noi oportunități de a dobândi calificări pentru cei care au părăsit prematur sistemele de educație și formare profesională.

Orientarea în materie de educație și carieră, care cuprinde toate cele trei domenii, prevenție, intervenție și compensare, reprezintă o măsură care beneficiază de o atenție specială, fiind identificată de majoritatea țărilor europene ca fiind crucială pentru combaterea părăsirii timpurii.

Reducerea părăsirii timpurii necesită o abordare pe termen lung a politicii educaționale cu angajament susținut, politic și financiar, de către toate părțile interesate. Sunt necesare mecanisme puternice de guvernanță pentru a gestiona relațiile dintre domeniile de politici și agențiile relevante ("cooperare orizontală"), precum și între diferitele niveluri de guvernare - național, regional, local, precum și la nivel școlar ("cooperare verticală"). Este de asemenea esențială capacitatea de a lucra cu organisme private și non-guvernamentale, cum ar fi angajatorii și sindicatele („cooperare trans-sectorială”).

Colectarea datelor și monitorizare

Pentru realizarea colecțiilor de date de date naționale cu privire la părăsirea timpurie, țările utilizează în principal registrele naționale sau bazele de date cu elevii. Deși acestea nu au fost elaborate cu scopul specific de măsurare a părăsirii timpurii, ele pot fi folosite pentru a monitoriza absenteismul și prin urmare de a oferi un sistem de avertizare timpurie pentru alertarea școlilor și a autorităților pentru a interveni și a ajuta persoanele expuse riscului de părăsire timpurie. De asemenea, ele pot fi folosite pentru a evalua eficiența politicilor în remedierea cauzelor de părăsire timpurie.

Strategii pentru combaterea ELET

Deși nu toate țările europene au o strategie națională, toate au politici și măsuri de combatere a părăsirii timpurii, care, în multe cazuri, conferă pondere egală celor trei tipuri de măsuri menționate în Recomandare, și anume prevenirea, intervenția și compensarea.

Domeniile în care majoritatea țărilor au adoptat politici/măsuri care contribuie la prevenire părăsirii timpurii sunt îmbunătățirea accesului la ECEC, calitatea acesteia, sporirea flexibilității și a permeabilității parcursurilor educaționale. Orientarea în materie de educație și carieră reprezintă un alt domeniu pe care majoritatea țărilor l-au raportat ca fiind o măsură esențială pentru combaterea părăsirii timpurii.

Repetenția și segregarea școlară reprezintă două dintre principalele obstacole pentru a fi înregistrate progrese în prevenirea părăsirii timpurii și, prin urmare, ar trebui să primească o atenție adecvată în toate țările în care acestea ar putea fi problematice.

Unul dintre factorii determinanți în reducerea părăsirii timpurii este îmbunătățirea competențelor profesorilor, în special capacitatea acestora de a identifica nevoile de învățare individuale ale elevilor, de a crea unui mediu pozitiv de învățare și de a promova incluziunea. De asemenea, gradul de sensibilizare a directorilor de școli și angajamentul lor de a soluționa problema părăsirii timpurii sunt esențiale pentru îmbunătățirea situației în acest domeniu.

Orientarea în materie de educație și carieră – o măsură cheie pentru combaterea părăsirii timpurii?

Orientarea în materie de educație și carieră – considerată aici ca fiind practica de sprijinire a elevilor alegerea parcursului educațional și al carierei – a fost identificată de către majoritatea țărilor europene ca fiind una dintre măsurile cheie în combaterea părăsirii timpurii. În majoritatea țărilor, orientarea reprezintă un element important al prevenirii, intervenției și compensării.

În mod tradițional, este oferită în școli prin intermediul unor servicii școlare de orientare, care se ocupă adesea de persoanele care au nevoie de asistență sau sunt deja expuși riscului de părăsire timpurie a sistemului de educație și formare profesională. Un mare număr de țări include acum orientarea în curriculumul de ansamblu făcând-o accesibilă tuturor elevilor și permițând să fie folosită ca o măsură de prevenire. Sunt utilizate trei abordări principale:

  • predată ca disciplină separată;
  • integrată în una sau mai multe discipline (de exemplu, științe sociale, antreprenoriat sau educație pentru cetățenie);
  • distribuită în cadrul curriculumului ca subiect transversal.

Împreună, aceste servicii fac ca orientarea să fie un instrument mai eficient pentru a combate cauzele părăsirii timpurii.

Țările europene raportează că promovează o abordare generală a orientării în materie de educație și carieră, combinând diferite forme de servicii și utilizând o gamă largă de metode individuale și de grup. Scolile din majoritatea țărilor furnizează orientarea prin intermediul activităților extra-curriculare, în cooperare cu parteneri locali, precum serviciile externe de orientare și angajatorii.

Categoriile de personal responsabil cu furnizarea orientării au legătură directă cu modalitatea în care serviciile de orientare sunt organizate în școli. În cazul în care orientarea este parte integrantă a curriculumului, aceasta este oferită în principal de profesori. Acolo unde este oferită prin intermediul serviciilor școlare, responsabilitatea revine de obicei specialiștilor în domeniul orientării, cum ar fi consilieri de orientare, psihologi sau lucrători sociali.

În majoritatea țărilor europene, orientarea în materie de educație și formare profesională, poate să joace un rol important pentru cei care au părăsit deja sistemul de educație și doresc să revină. Ca și măsură de compensare, orientarea este furnizată în principal prin programe educaționale de tip a doua șansă sau în momentul în care elevii reintră în învățământul de masă. Aceasta este oferită și de către serviciile de orientare specializate, prin garanțiile pentru tineret și, în anumite cazuri,este integrată în proiecte.

Guvernanța și cooperarea intersectorială

Cooperarea consolidată la toate nivelurile reprezintă o condiție fundamentală pentru eficiența strategiilor, politicilor și măsurilor de combatere a părăsirii timpurii. După cum indică Recomandarea Consiliului din anul 2011, strategiile cuprinzătoare de combatere a părăsirii timpurii trebuie să cuprindă un mix de inițiative pentru prevenire, intervenție și compensare, care trebuie să acopere diferite domeniu al politicilor. Aceste măsuri ar trebui să fie integrate în toate politicile relevante care vizează copiii și tinerii; prin urmare, cooperarea interguvernamentală este esențială.

Oficializarea cooperării, de exemplu, prin intermediul unui organism de coordonare, reprezintă o modalitate de sporire a sinergiillor între departamentele guvernamentale și între diferitele niveluri de autoritate, școli și alte părți interesate. Organismele de coordonare ar putea consolida angajamentul de a reduce părăsirea timpurie, de a îmbunătăți procesul de monitorizare și evaluare, precum și de a identifica domenii suplimentare de activitate.

Cooperarea interguvernamentală și intersectorială eficientă necesită roluri și responsabilități clar definite pentru diferitele părți interesate. Deși monitorizarea și evaluarea eficienței cooperării poate ajuta la clarificarea acestor aspecte și la sprijinirea colaborării, ea are loc în prezent, în mod sistematic, doar în Ţările de Jos, Finlanda, Regatul Unit (Scoția) și Elveția. Constatările din aceste țări/regiuni arată că trebuie investit foarte mult timp și efort în dezvoltarea cunoștințelor despre parteneri și pentru înțelegerea acestora (de exemplu, cultura lor instituțională, limba și practicile utilizate etc.), precum și în consolidarea încrederii pentru a depăși barierele în calea cooperării. Acest proces este o condiție prealabilă pentru dezvoltarea un sentiment de apartenență comună.

Vă recomandăm:

Învață un termen nou: Solarpunk ...

... și descoperă o meserie despre care nici nu știai că există:

Altfel despre schimbările climatice

Noul program Erasmus+ sprijină Pactul verde european (European Green Deal) și Politicile Uniunii Europene în domeniul climei. În conformitate cu prevederile acestui acord european, programul va oferi stimulente financiare participanților care utilizează moduri de transport durabile. De asemenea, va investi în proiecte care promovează conștientizarea problemelor de mediu și vor facilita schimburile legate de atenuarea crizei climatice.

sau

Și, dacă vrei să-ți analizezi dieta și impactul ei asupra mediului înconjurător, ai special pentru asta un …. calculator creat de BBC. Poți afla mai multe și despre cum îți poți reduce amprenta ecologică în 9 pași foarte simpli.

Adrese utile pentru reciclare:

ANews este publicația lunară a Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.

Dacă sunteți implicați în proiecte din domeniile educației, formării profesionale sau tineretului și doriți să publicați articole despre acestea în revistă, dacă aveți recomandări sau dacă doriți doar sa ne scrieți, vă rugăm să folosiți adresa ileana.racoviceanu@anpcdefp.ro. Avem rugămintea ca materialele pe care le trimiteți să întrunească următoarele cerințe tehnice pentru publicare: o pagina A4, text scris cu diacritice, stil jurnalistic care să evidențieze în primul rând experiența de învățare, continuare (follow-up) și impact asupra activităților profesionale și/sau personale. Fotografiile care însoțesc textul vor fi de minim 300 dpi, atașate separat în email, nu inserate in documentul Word.

Toate informațiile din articolele despre proiectele finanțate cu sprijinul Comisiei Europene reflectă numai punctul de vedere al autorilor, iar Agenția și Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru eventuala utilizare neadecvată a acestora.

Created By
Agenția Erasmus+
Appreciate

Credits:

Created with images by Couleur - "sculpture bronze child" • silviarita - "ice cream milk ice cream waffle" • justinkilian1 - "woman masses event" • peterbb - "boys friends tree" • geralt - "internet cyber network" • PublicDomainPictures - "connect connection cooperation" • sakulich - "light lamp warm" • geralt - "business the next step next" • Victoria_Borodinova - "eyes eyelashes brows" • KevinSchmid - "norway reflection travel" • LTDatEHU - "technology classroom education" • 11417994 - "girl woman hair" • geralt - "dream job application job" • Aymanejed - "laptop office hand" • geralt - "human jump luck" • graphisland - "hands support solidarity" • Ultra_Nancy - "girl beauty fairytales" • geralt - "network person silhouette" • Didgeman - "background pattern spectrum" • Didgeman - "train railway s bahn" • geralt - "personal network social media" • geralt - "umbrella yellow black" • tigerlily713 - "impossible possible eraser" • 27707 - "pears fruit diet" • andreas160578 - "climate change climate drought"